Clienţii care utilizează şi plătesc separat servicii precum plata facturilor, retrageri de numerar sau transferuri bancare, plătesc comisioane bancare mai ridicate cu 50%, faţă de achiziţionarea acestora la pachet, rezultă dintr-un studiu al BCR efectuat pe segmente interne de clienţi. Clienţii mai sofisticaţi optează atât pentru economisirea de bani, cât şi pentru economia de timp.
Astfel, circa 40% dintre clienţii BCR care deţin pachete de cont curent şi-au activat serviciul de internet banking, iar 86% au card de debit ataşat. BCR oferă opţiuni de pachete de cont curent care includ chiar notificari SMS sau e-mail asupra sumelor intrate în cont sau la fiecare plată efectuată prin card. “Pachetele de cont curent oferite de BCR s-au dovedit atractive pentru clienţii care doresc să administreze rapid şi eficient finanţele personale. Tot în acest sens, vom simplifica şi uniformiza grila de comisioane pentru toţi clienţii. Pachetul de cont curent oferă cel mai scăzut cost total pentru operaţiunile bancare care fac parte, inevitabil, din viaţa de zi cu zi a oricarui client: retrageri de numerar, plata facturilor sau transferuri bancare“, a declarat Catalina Zincenco, şef departament, Produse de Economisire şi Investiţii, BCR.
Trei variante
Studiul BCR evidenţiază o evoluţie a comportamentelor de economisire dinspre clienţii care economisesc acasă, către clienţii care păstrează banii în depozite la vedere, până la cei care optează pentru pachete de cont curent cu facilităţi extinse, mizând pe caştigul suplimentar din bonusul de dobândă (4% pe an) acordat pentru tranzacţii intensive efectuate cu cardul de debit. Banca a identificat trei profiluri distincte de clienţi pentru care şi-a dimensionat oferta de pachete de cont curent. BCR oferă clienţilor săi 3 variante de pachete de cont curent şi anume: ClasiCont BCR – cel mai accesibil pachet care oferă acces la contul clientului deschis la BCR, ExtraCont BCR – pentru persoanele active, care plătesc facturi, transferă bani şi constituie depozite, inclusiv prin internet şi telefon şi TotalCont BCR – care este un pachet dedicat clienţilor pasionaţi de plata cu cardul şi de utilizarea internet bankingului, oferind un număr nelimitat de tranzacţii intra şi interbancare cu comision zero.
Deşi cardul de debit este inclus gratuit în toate pachetele de cont curent, motivaţia utilizării acestuia diferă de la un segment de client, la altul.
- Gospodarul Prudent – Deşi în marea majoritate a cazurilor plătesc cash, totuşi din ce în ce mai mulţi au început să folosească şi cardul. Motivaţia acestora de a utiliza la cumpărături cardul? Plătesc pretul exact şi exclud posibilitatea de a primi “rest” în produse sau să nu mai primească rest deloc. Mai mult, chiar şi acest segment de clienţi a început să plătească facturile de utilităţi prin canalele alternative, metoda preferată fiind plata de facturi prin bancomatele băncii.
- Chibzuitul Modern – Sunt cei care utilizează mai mult cardul pentru cumpărături dar şi pentru plăţile online de facturi făcând astfel economie de timp şi având acces permanent la informaţii privind soldul contului.
- Managerul de finanţe – În ceea ce priveşte persoanele din acest segment, gestionarea propriului buget este mult mai uşoară prin intermediul cardului, iar clienţii apreciază faptul că tranzacţiile pot fi urmărite în timp real prin intermediul canalelor electronice dar şi dobânda de 4% pe care o primesc la contul curent pentru că folosesc cardul intensiv.