Antrenorul tocmit de Mititelu şi-a făcut calculele şi este optimist / Ţicleanu: „Vreau să promovăm din primul an”

0
138

Pentru a patra oară antrenor al Universităţii Craiova şi a treia oară doar în „era Mititelu”, Aurel Ţicleanu a vorbit ieri mai detaliat despre proiectul în care s-a angajat deja. Chestionat la o emisiune în privinţa planurilor pentru reconstrucţia Ştiinţei, „Chiose” a afirmat că nu va fi o misiune uşoară, clubul dispărând pur şi simplu de doi ani, însă se declară optimist, având în vedere oamenii care vor să ajute la revenirea Craiovei în prim-planul fotbalului românesc. Despre bugetul echipei, problema principală ţinând cont de situaţia societăţii şi implicit a fotbalului, Chiose a explicat pe scurt: „Autorităţile Craiovei pot asigura 25 la sută din bugetul echipei, atât prin fonduri pentru infrastructură, cât şi prin premieri, care sunt legale, permise de legislaţia UEFA, plus juniorii care provin de la Consiliul Judeţean. Dacă vom câştiga primele meciuri, putem aduce fonduri importante prin atragerea sponsorilor, bani din bilete, care pot completa bugetul echipei. Restul este treaba proprietarului echipei, Adrian Mititelu”. Obiectivul Ştiinţei este clar: promovarea din primul an, iar treptat se vrea construcţia unei echipe care să se poată bate cu Steaua, considerată singura echipă puternică din campionatul României. „Nu cred că putem promova fără emoţii, chiar dacă Adrian Mititelu vrea aceste lucru. În 2005 Mititelu a avut şansă, a găsit o echipă la Caracal, nu a mai avut nevoie de omogenizare. E importantă relaţia cu publicul, vor veni spectatori mulţi, dar trebuie să avem răbdare. Primul antrenor este de sacrificiu la o echipă nouă. Obiectivul este promovarea din primul an, iar când am vorbit cu Ilie Balaci am convenit că trebuie să ajungem să facem o echipă de nivelul Stelei, care domină acum fotbalul nostru” a spus Ţicleanu. Cât despre staff-ul său şi planul de încropire a unei echipe care să-şi îndeplinească obiectivul, antrenorul a declarat: „L-aş vrea pe Costică Ştefănescu pe post de scouter pentru jucători din străinătate, iar Ovidiu Stângă să urmărească adversarii. Adrian Mititelu şi Ilie Balaci se vor ocupa de coloana vertebrală a echipei, de jucătorii importanţi, care vor fi aduşi pe bani mai mulţi, iar eu mă voi ocupa de completarea lotului. Pe 17 aprilie va avea loc trialul cu jucători din ligile judeţene, pentru care avem deja 400 de cereri din toată ţara. Dacă vor fi jucători talentaţi nu vor scăpa de ochiul unor antrenori precum Bondrea, Guşatu, Negrilă, Tilihoi, Beldeanu, Donose”. În ceea ce priveşte revenirea foştilor jucători de marcă, acest lucru este practic imposibil din pricina salariilor. „Iliev vrea să pună umărul la proiect, dar nu putem să-l luăm pentru că are un salariu mare. A zis că renunţă la o parte din el că e băiat valabil şi vrea doar 100.000 de euro, dar nici aşa nu-l putem plăti. Nu putem să-i luăm pe fraţii Costea, pe Dănănae sau alţii asemenea lor”, a declarat Aurică Ţicleanu.