Iranul a avertizat ţările europene

Războiul, aşa rapid cum a fost declanşat, va avea consecinţe de lungă durată. Represaliile iraniene au depăşit graniţele Israelului şi au ajuns la monarhiile din Golf, unde sunt desfăşurate forţe americane. Teheranul a închis strâmtoarea Hormuz prin care trec 20% din exporturile mondiale de petrol. Şi analiştii avertizează că preţul ţiţeiului ar putea creşte cu 50%, până la 100 de dolari pe baril. O adevărată nenorocire pentru economiile europene şi nu numai. Războiul regional zguduie ţările din Golf, în special Emiratele Arabe Unite, inclusiv Abu Dhabi şi Dubai, statele intependente Qatar şi Bahrain, dar şi Omanul din cauza proximităţii sale geografice. Teheranul a încercat să reitereze că nu are nici o ostilitate faţă de ţările din Golf, că răspunsul său vizează bazele militare americane, dar răul este făcut. Astăzi, Iranul a avertizat ţările europene împotriva oricărei implicări în războiul împotriva Israelului şi SUA, după ce Germania, Franţa, Regatul Unit au declarat că sunt pregătite pentru acţiuni defensive, în vederea distrugerii capacităţilor militare iraniene. Schimbarea de regim ex-abrupto, cum s-a crezut iniţial, s-a dovedit o iluzie, deşi nici în Afghanistan, Irak, Libia, înlăturarea liderilor n-a produs revirimentul scontat. S-a sperat că asasinarea liderului suprem va permite trecerea la schimbarea regimului politic de la Teheran. Dar din moment ce SUA şi Israelul nu au forţe terestre, timpul necesar pentru a desfăşura o operaţiune similară războiului din Irak, de data aceasta s-a elaborat o strategie, în mai multe etape. Aşa cum s-a văzut. Începută prin asasinarea lui Ali Khamenei şi a unor lideri militari, în speranţa că cei rămaşi vor negocia garanţiile de supravieţuire, apoi, în cazul refuzului capitulării, provocarea unei crize economice şi umanitare, pentru a declanşa un val de proteste, care îşi făcuse deja încălzirea, întreaga strategie s-a văzut dejucată. Fiindcă, având parcă premoniţie, Ali Khamenei (86 ani) îşi desemnase deja un succesor, mai precis succesori, puterea fiind împărţită de trei persoane, incluzând şi preşedintele Masoud Pezeshkian. O luptă în culise pentru stabilirea succesorului era deja în desfăşurare, după ce favoritul principal Ibrahim Raisi îşi pierduse viaţa, într-o prăbuşire de elicopter în mai 2024. Regimul de la Teheran este unul din cele mai singuratice din lume. Asta se ştie. Nu este exclusă chiar de o trădare, premergătoare celor întâmplate. Pe 28 februarie, ora 9.00, forţele israeliene şi americane au lansat un atac combinat, cu rachete, asupra complexului Beit Rahbari (casa liderului) din inima Teheranului, chiar în momentul în care liderul suprem Ali Khamenei se întâlnea cu conducerea militară şi politică de top a ţării. Locaţia şi ora întâlnirii, cu o precizie de sută la sută, se spune că ar fi fost rezultatul unui act de trădare. Asta înseamnă că trădătorul ar trebui căutat, printre cei care ştiau despre întâlnire, dar nu au participat şi prin urmare a supravieţuit. Răspunsul militar al Iranului a urmat la doar 15 minute, după atacul americano-israelian, e drept devastator. Avioane MIG-29 ale forţelor aeriene iraniene au fost ridicate de la sol. Teheranul a ripostat, prin atacarea vecinilor săi din Golf şi escaladarea era previzibilă, scopul ei fiind regionalizarea conflictului. Sfârşitul ostilităţilor active nu va aduce stabilitate. Lumea a intrat într-o fază prelungită de redistribuire competitivă. Nu este probabilă o victorie decisivă. Ideea că societăţile complexe pot fi remodelate, prin forţe externe nu este nouă. Dar nu funcţionează. Triumfalismul lui Donald Trump, după primele două zile de război, poate părea multora pripit. Dar are logica lui. Vechile reguli au dispărut. Şi ceea ce ne aşteaptă este greu de estimat.