S-a stins din viaţă vicecampioana olimpică Argentina Menis

0
911

O mare sportivă a dispărut dintre noi la început de martie. Fosta atletă, Argentina Menis, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice din 1972 la aruncarea discului, a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani. S-a stins în această dimineaţă, la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București, acolo unde era internată. Olteancă la origine, născută la Cernele – Dolj, Argentina Menis şi-a început cariera sportivă în Craiova, fiind antrenată de profesorul Ion Rinderiu, apoi, la terminarea junioratului, a fost legitimată la Dinamo Bucureşti.

A fost multiplă campioană naţională la aruncarea discului. Performanţa maximă a fost medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice din 1972, la Munchen, fiind considerată urmaşa marii campioane Liei Manoliu, alături de care a concurat la competiția din 1972. Tot argint a obţinut și la Campionatul European din 1974, la Roma. Pe 23 septembrie 1972 a stabilit recordul mondial pentru aruncarea discului, performanţă care a rezistat timp de opt luni. În anul 2000 i-au fost conferite Medalia Națională „Serviciul Credincios” clasa I și „Ordinul Militar” clasa I. Va fi înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Bellu Catolic, duminică.