Declarațiile celor doi premieri, după semnarea documentelor :
Premierul polonez : Mateusz Morawiecki :
“Ţările noastre s-au schimbat foarte mult în ultimi 20-30 de ani, după dobândirea libertăţii, dar un lucru nu s-a schimbat. Nu s-au schimbat condiţiile securităţii noastre, condiţiile securităţii sunt direct dependente de cum acţionează Rusia, dacă este o ţară agresoare, aşa cum se întâmplă acum, o ţară care invadează un vecin, sau dacă este o ţară cu care se poate coexista în pace. Polonia şi România fac totul ca aşa să fie, să putem coexista în pace. În timpul consultărilor interministeriale am acordat cel mai mult timp discuţiilor consacrate. situaţiei din Ucraina şi ameninţărilor directe care decurg din aceasta. Pentru a contracara aceste ameninţări, ne străduim ca toate acţiunile noastre diplomatice, politice în domeniul securităţii să fie puse de acord. Şi astăzi am avut o nouă rundă de punere de acord şi dorim să-i chemăm, din nou, pe partenerii noştri din Uniunea Europeană, din Comisia Europeană să implementeze un pachet curajos de sancţiuni, un pachet care într-adevăr să atingă serios economia rusească”
Premierul României, Nicolae Ionel Ciucă :
„ Am avut o întâlnire între cele două guverne, o şedinţă comună care se desfăşoară într-o situaţie care nu speram să se mai întâmple vreodată în Europa, cel mai de amploare conflict care are loc în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Am condamnat împreună agresiunea ilegală a forţelor armate ruse în Ucraina, o agresiune complet nejustificată, neprovocată, ilegală, în care nu s-au mai respectat nici legile internaţionale, nici suveranitatea, nici integritatea unui stat independent. Împreună ne-am exprimat susţinerea pentru poporul ucrainean, pentru guvernul ucrainean. Odată cu sporirea prezenţei aliate în regiunea Mării Negre, în Polonia şi regiunea Mării Baltice, să analizăm şi să putem să avem un nou pachet de forţe care să fie deplasat în ţara noastră. Am obţinut acordul pentru ca o subunitate să facă parte la Battle Group al cărei naţiune cadru va fi Franţa. Am avut discuţii despre toate măsurile care s-au luat, astfel încât să întărim descurajarea şi apărarea pe Flancul Estic al Alianţei. Avem măsuri derulate împreună, o structură militară poloneză care face parte din brigada multinaţională din România, avem o structură în grupul de luptă de pe teritoriul românesc.