Produsele etnobotanice, vândute ca odorizant de cameră

0
2198

Încă din anul 2009, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a acţionat în domeniul produselor etnobotanice prin controale proprii sau în colaborare cu alte instituţii precum Garda Financiară, Poliţia Economică, Serviciul Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, Inspectoratul de Sănătate Publică şi primării, pentru verificarea modului de etichetare a produselor.

În timpul controalelor comisarii ANPC au constatat că, din dorinţa de a extinde vânzarea, imaginaţia operatorilor economici din domeniul produselor etnobotanice nu are limite astfel încât produsele au parcurs diferite etape in ceea ce priveşte denumirile sau descrierile acestora, precum: „Produsul este recomandat exclusiv studiului etnobotanic sau colecţionarilor de plante etnobotanice”, „Forest Humus”, „Îngrăşământ natural”, „Sare de baie” toate fiind însă comercializate în ambalaje mici, de circa 1 gram, inadecvate pentru un îngrăşământ sau o sare de baie.

“În oraşul Craiova nu mai este deschis nici un fel de astfel de magazin care comercializează produse etnobotanice, dar asta nu înseamnă că cei care le consumă nu şi le pot procura de la diverşi, însă trebuie ştiut că nu se mai vând în magazine. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Dolj participă la acţiunile de prevenţie, organizate de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova. Cei care nu consumă şi automat, sunt necunoscători trebuie să ştie că au apărut pe piaţă tot felul de produse care se vând sub denumiri false. Dacă o persoană intră din greşeală într-un astfel de magazin trebuie să ştie că astăzi produsele etnobotanice se vând în plicuri pe care scrie sare de baie, dar care nu are nici un efect dacă este folosită la baie, îngrăşământ de plante care, la fel, nu ajută în nici un fel plantele şi mai nou, au apărut odorizanţii de cameră sau de maşină. E clar că un consumator ştie ce cumpără, dar este bine ca cei care sunt împotriva acestui fenomen să fie informaţi ca să ştie de ce să se ferească”, a declarat Valentin Drăgoescu, directorul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Dolj.

În anul 2009, la nivel naţional au fost identificaţi şi controlaţi 38 de operatori economici ce comercializau produse pe bază de plante sub genericul „etnobotanice” sau „pentru aromaterapie” la care au fost aplicate 38 sancţiuni contravenţionale constând în patru avertismente şi 34 amenzi contravenţionale în valoare de 239.500 lei.

În anul 2010, structurile teritoriale ale Autorităţii au desfăşurat 106 acţiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea produselor etnobotanice, în 100 dintre acestea fiind constatate abateri. Au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totala de 865.000 lei. Odată cu sancţiunile aplicate, au fost dispuse măsuri de retragere de la comercializare a produselor în şapte dintre cazuri, pentru restul cazurilor aplicându-se măsura opririi temporare de la comercializare a produselor, până la intrarea in legalitate.

Constantin Cerbulescu, preşedinte ANPC: “Proliferarea comercializării produselor pe bază de plante care conţin substanţe cu efect halucinogen constituie un pericolul pentru sănătatea consumatorilor, confirmat prin frecvente intervenţii de urgenţă ale medicilor. ANPC a intensificat acţiunile de control în acest domeniu. Se verifică atât respectarea prevederilor legale de către operatorii economici, cât şi modul în care consumatorii sunt informaşi şi, implicit, protejaţi de riscul de a achiziţiona produse care le pot pune în pericol viaţa sau sănătatea”.