Anularea ordinului MADR prin care a fost oprit sistemul antigrindină

0
3

Viticultorii din Asociaţia Dealu Mare-Tohani au obţinut în instanţă anularea ordinului prin care a fost oprit sistemul antigrindină. Curtea de Apel Galaţi a dispus anularea Ordinului 300/2024, prin care ministrul Florin Barbu a suspendat acţiunile antigrindină în judeţul Prahova. Decizia poate fi atacată, prin recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, dar până la această dată nu sunt informaţii pe portalele de justiţie privind vreun astfel de demers din partea MADR. Conform viticultorilor, în acest moment, Ordinul 300/2024 a fost declarat ilegal de către instanţele judecătoreşti şi a fost anulat. Nu se cunoaşte motivul real pentru care minstrul Florin Barbu a ales să suspende sistemul antigrindină în Prahova, şi doar în Prahova, în condiţiile în care acesta este singurul sistem omologat din ţară, fiind în plus certificat la nivelul Uniunii Europene şi al României. Discuţia este însă mai complexă şi detaliile ei au fost explicate în alte împrejurări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *