Competiţie de informatică, destinată elevilor de liceu

0
375
Elevii de liceu se pot înscrie la o competiție de informatică și sunt invitați să identifice o nevoie și să realizeze un proiect care contribuie la rezolvarea acesteia, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro. La competiție vor participa echipe formate din doi elevi și un mentor (profesor) din clasele IX-XII, din toată țara. Profesorul poate fi mentorul mai multor echipe, iar elevii pot să facă parte dintr-o singură echipă.

„Fie că prin proiectul lor, elevii de liceu își doresc să ofere soluții pentru reducerea emisiilor de carbon, pentru eficientizarea transportului, pentru un mediu de lucru smart, o casă sau o școală modernă sau orice alt proiect cu soluții Arduino, sunt invitați la competiție”, se menţionează în comunicat. Conform proiectului, cele mai bune trei proiecte vor fi desemnate de un juriu de specialitate și premiate. Toți participanții vor primi diplome (profesorii și elevii). Pașii de participare la competiție sunt următorii: se formează o echipă ; se înscrie aceasta  în competiție, folosind formularul de pe website-ul Adfaber, se trimite proiectul echipei la adresa prezentată pe pagina competiției Arduino.  Cei care doresc să se înscrie vor avea acces la resurse de studiu gratuite prin platforma Kids in Tech. Această platformă este disponibilă și pentru toate școlile și liceele de stat care doresc să acceseze gratuit cursuri de programare pentru elevi.