Alb-albaştrii sub lupă – analiza evoluţiilor din meciul cu Gaz Metan

0
700

Pigliacelli – Mărul discordiei între Peluza Nord şi tribuna a doua. Are el ceva păcate dacă a fost luat în colimator de galerie. Să vedem cât va dura acest scandal. Că tribuna a doua i-a luat apărarea e una, că galeria a fost huiduită e penibil. În meciul cu Gaz Metan, italianul nu prea a avut ce apăra, dar, ca de obicei, a fost întrebuinţat serios la construcţie, reuşind să dezvolte foarte bine aceste faze. La penalty a avut ce face, Constantin nu a tras chiar pe colţ, dar a înălţat mingea, fiind greu de ajuns.

Martic – Meci destul de bun, dar a avut două ezitări, la faza penalty-ului, când a preluat tocmai pe direcţia de alergare a lui Cardoso, şi în repriza secundă, dar fără urmări. Ar fi o reuşită prelungirea contractului său, dar şi în condiţiile actuale trebuie folosit. A luat galben la primul fault, e adevărat, destul de dur, dar Avram nu a judecat cu aceeaşi unitate de măsură şi în cazul oaspeţilor.

Acka – A provocat penalty-ul, deşi Cardoso trebuia oprit mai devreme, înainte să intre în careu, mai ales că nu era o zonă liberă, erau destui craioveni pe centru. Se poate spune că rămâne veriga slabă din primul 11.

Cosic – A confirmat ca fundaş central. A avut o evoluţie bună pe apărare, a marcat şi acel gol cu o execuţie senzaţională reluare cu stângul. Încă unul ca el acolo şi problema defensivei e rezolvată.

Vătăjelu – Are alt aport faţă de anul trecut, e mult mai decis, mai agresiv, nu mai joacă la alibi, nu-l mai vedem cu mâinile pe sus invocând una-alta, când, de fapt, el era vinovat. Bun şi la intercepţie.

Mateiu – Evoluţie bună la centrul terenului, a făcut risipă de efort, a deposedat, a coborât în defensivă, a recuperat uneori şi sus, a ieşit bine din clinciuri şi din zonele aglomerate, varticalizând. Pare să se apropie de forma din sezonul precedent.

Nistor – Nu a uimit la debut, dar a confirmat că are calitate. Ştie când să pună presiune, a stat sus pe construcţia adversă, intră în combinaţii. A fost destul de discret în unele momente, dar a jucat pentru echipă, nu a ţinut să iasă în evidenţă. La Craiova mai sunt şi alţi jucători care se impun, nu doar el face legea, ca la Dinamo. A scos şi lovitura liberă din care a marcat Cicâldău, a deschis bine şi pentru Mihăilă la marea ratare a lui Ivan. A avut o ezitare la faza din care oaspeţii au obţinut penalty. Indiscutabil, achiziţie excelentă. Să-l vedem în cuplu cu Ivanov acum, la Ovidiu.

Cicâldău –Omul meciului. Nu a tras el foarte bine la primul gol, dar a intrat. Impecabilă execuţia din lovitură liberă, deşi Pleşca a stat pe centrul porţii, n-a fost tocmai în partea opusă, însă mingea parcă a fost pusă cu mâna. Va lipsi la Ovidiu, fiind suspendat.

Ivan – A centrat la prima ocazie, apoi şi la primul gol, a făcut un meci destul de bun, deşi prin modul cum gesticulează, cum se rostogoleşte, cum solicită ceva, aduce cumva aminte de Dina şi devine antipatic pentru public. Trebuie luat în calcul că joacă şi în dreapta şi e mai predispus pentru serviciu, decât pentru finalizare. Din păcate, a irosit şansa uriaşă de a marca, în repriza secundă.

Mihăilă – Primele două ocazii au apărut cumva norocos. La şutul lui Mihăilă din primul minut, peste poartă, Ivan îi pasase lui Cicâldău, căruia i-a scăpat mingea pe sub picior. La golul lui Cicâldău, Mihăilă a vrut preluare şi a ieşit asssist. Putea să-i paseze lui Koljic în repriza secundă, dar a intrat în fundaşul advers, putea să-i trimită şi lui Ivan când în cele din urmă mingea a ajuns la acesta, din mâna lui Pleşca. Evoluţie consistentă, i-a uluit pe cei 3 fundaşi dreapta folosiţi de Edi, care mai avea să-l bage şi pe Pleaşcă şi îşi epuiza variantele pe acel post.

Niţu – Deşi are două goluri pentru Universitatea, marcate în meciul tur cu Mediaş şi în Cupă, cu Reşiţa, se poate spune că acesta a fost cel mai bun meci al său. A rezistat o oră în teren, a alergat mult, a avut şi un aport destul de bun. Se putea da penalty când l-a bruscat Marius Constantin, în repriza secundă. Discutabilă poziţia sa la golul marcat în finalul primei reprize. În condiţiile în care mâna nu se ia în calcul, nu pare în ofsaid, dacă era VAR probabil era validat golul. Roman a fost accidentat, dar şi dacă nu era, Niţu era de preferat, la cum s-a prezentat. Să vedem în deplasare ce tupeu are.

Koljic – Salutată revenirea sa, aşteptăm în curând şi primul gol, mai ales că are procentaj excelent în meciurile cu Viitorul. Se putea da fault la golul trei, totuşi. Lăudabil modul cum se angajează în dueluri tari, chiar dacă vine după mai multe accidentări grave, care l-au ţinut departe de teren.

Bancu – A intrat pe final, e evident că nu poate juca 90 de minute, dar e foarte bine că reapare treptat, după ce a ratat pregătirea.

Ivanov – A jucat puţin, va avea şansa de a arăta mai multe la Ovidiu.