A murit Dimitar Penev, antrenorul Bulgariei la CM 1994

0
94

În a treia zi din 2026 a încetat din viaţă, la 80 de ani, Dimitar Petev, selecţionerul naţionalei Bulgariei la Campionatul Mondial din 1994, când vecinii noştri de la sud de Dunăre au obţinut cea mai mare performanţă, calificarea în semifinale.  În drumul spre Mondialul american, Bulgaria a eliminat Franţa în preliminarii, câştigând cu 2-1 meciul decisiv pe „Parc de Princes”. La Mondialul din 1994, Bulgaria, a învins Argentina în grupă, apoi a eliminat Mexic în optimi şi Germania în sferturi şi a fost scoasă din competiţie în penultimul act de Italia.

Dimitar Penev, alintat „Strategul din Mirovyane” a câștigat 7 titluri de campion și 5 Cupe cu ŢSKA Sofia, fiind ales de două ori ca fotbalist numărul 1 al Bulgariei. A jucat 90 de meciuri și a marcat 2 goluri pentru naţionala Bulgariei, cu care a participat la trei Cupe Mondiale consecutive: 1966, 1970 și 1974.

Ca antrenor, a ajuns cu ŢSKA Sofia în semifinalele Cupei Cupelor în 1989, când echipa armatei bulgare, care se numea Sredeţ, a fost eliminată în semifinale de FC Barcelona. A condus Bulgaria la Mondialul din 1994 şi la Euro 1996, fiind numit „Antrenorul Secolului 20” în Bulgaria.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *