Israel-Hamas: Armata israeliană susţine că a eliminat un comandant regional

0
310

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene, în mesajul de Anul Nou adresat trupelor a declarat că războiul dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, din Gaza, va continua „pe tot parcursul anului 2024”. De asemenea, armata israeliană susţine că l-a eliminat pe Saleh Al Arouri, un comandant regional al Hamas, într-un atac aerian lângă Beirut, unde acesta se afla într-o clădire ce găzduia o întâlnire a grupurilor palestiniene, precizează agenţia de presă libaneză ANI. Comandant regional al forţelor de elită Nukhba ale Hamas, acesta era acuzat că a participat la atacul din 7 octombrie. Ministrul israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, a cerut întoarcerea coloniştilor evrei în Gaza după războiul aflat în desfăşurare şi încurajarea populaţiei palestiniene să plece.