În primele 11 luni ale anului 2019, în urma acţiunilor pentru prevenirea braconajului piscicol şi combaterea comerţului ilegal cu peşte, poliţiştii au aplicat, la nivel naţional, 838 de sancţiuni contravenţionale, cuantumul amenzilor depăşind 920.000 de lei, fiind indisdponibilizate şi peste 44 de tone de peşte. Totodată, au fost confiscate 85 de ambarcaţiuni, 4.406 de unelte de pescuit, 39 de motoare de ambarcaţiuni, 23 de rezervoare de ambarcaţiune şi 26 de autovehicule, fiind dispuse şi 59 de măsuri preventive, după cum a comunicat IGPR.