Dolj: Cercetaţi penal pentru furt de lemne

0
458
Conform IPJ Dolj, ieri, 02 ianuarie a.c., în jurul orei 1230, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Breasta, cu ocazia unei acţiuni pe linie silvică, i-au depistat pe V. Tudor, din municipiul Craiova, de 31 ani şi M. Adrian, din Seaca de Padure, de 20 ani, care încărcau dintr-o căruţă, într-o autoutilitara, lemne de foc de esenţă salcâm. Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că, în dimineaţa zilei de 02.01.2018 , în jurul orei 0800, M. Adrian a mers cu un atelaj hipo în pădurea din punctul „Pleana”, din comuna Brabova, jud. Dolj, de unde a tăiat cu o drujbă, 4 arbori esenţă „salcâm”, de dimensiuni cuprinse între 20 cm şi 35 cm, pe care i-a fasonat în chituci cu o lungime estimativă de 30 cm. Ulterior acesta i-a transportat cu atelajul hipo la circa 100 m de drumul judeţean, unde le-a încărcat în autoutilitara ce aparţine lui V. Tudor. Materialul lemnos nemarcat a fost inventariat de către un reprezentant din cadrul Ocolului Silvic Craiova, rezultând o cantitate de 0,720 mc. 
Și tot ieri, 02 ianuarie a.c., în jurul orei 15.15, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Cernăteşti, l-au depistat pe P. Marian, de 32 ani, din localitate, care a tăiat şi sustras un număr de 15 arbori, specia „cer”, cu diametrele cuprinse între 8 şi 28 cm, din punctul „Raznicul Bătrân”, de pe o suprafaţă de pădure ce aparţine Primăriei Cernăteşti. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de material lemnos sustrasă a fiind de 0,40 mc, iar prejudiciul cauzat de 175 lei. 
În ambele cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos, fapte prevăzute de Legea 46/2008 Republicată.