1 Decembrie pe stare de alertă!

O ceremonie în format restrâns, câteva alocuţiuni, nelipsite de inflexiuni vibrante, rostite de Lia Olguţa Vasilescu –primarul Craiovei-, Cosmin Vasile –preşedintele Consiliului Judeţean Dolj- şi Nicuşor Roşca –prefectul de Dolj-, urmate de depunerea de coroane din partea instituţiilor publice şi principalelor formaţiuni politice, au marcat, ieri, celebrarea Zilei Naţionale a României, la Craiova. Un moment inspirat, chiar lăudabil, adecvat marii sărbători, ca niciodată mai ofilită, mai atipică, la staţia de amplificare, unde s-a auzit din nou vocea inconfundabilă a lui Tudor Gheorghe interpretând versurile lui Ioan Neniţescu, „Ţara mea”. „Acolo este ţara mea / Şi neamul meu cel românesc! / Acolo eu să mor aş vrea / Acolo vreau eu să trăiesc”. Aceasta a fost regia întregii festivităţi, derulată în regim de stare de alertă. Oricum, nu erau multe de spus, într-un context politic tensionat, cum este cel pe care îl traversăm. Nu mai este demult prea util să ne comparăm mereu cu România interbelică, cum am tot făcut-o, fiindcă toate ţările şi lumea întreagă s-au schimbat enorm de atunci şi până astăzi. Nu mai este, de asemenea, deloc recomandat să pasăm, conform obiceiului, vinovăţiile pentru netrebniciile cotidiene, pe seama predecesorilor şi a eternelor moşteniri. O subliniere, totuşi necesară: România Mare s-a arătat în multe privinţe mai puţin democratică decât România de dinainte de război. Şi un mit este pe cale să se destrame, dacă nu s-a şi destrămat de tot: acela al excelentei perioade interbelice, în care întradevăr a strălucit o intelectualitate, animată de simţăminte româneşti, ce a dat efervescenţă creatoare în multe domenii. Cu toate acestea, în Capitală, preşedintele Klaus Iohannis, în discursul său de la Arcul de Triumf, a ţinut să ne reamintească –total inoportun- că „peste câteva zile românii vor avea din nou ocazia să-şi facă auzită vocea prin vot şi să aleagă un nou Parlament. E acel moment în care putem construi România al cărui viitor să fie mai mult decât o promisiune, mai concret decât un vis, şi mai aproape decât orizontul speranţelor noastre. Un Parlament cu oameni oneşti, mai muncitori, mai buni”. Aceleaşi fraze sterile, lipsite de orice emoţie românească, nu şi de izul de campanie electorală pentru PNL. Ultimii ani au adus din păcate prea multe eşecuri şi prea multă dezbinare. Enorm de multă dezbinare, indusă de actualul preşedinte. Cinstind faptele memorabile ale trecutului s-ar cuveni poate în şi mai mare măsură să pomenim şi acele înfăptuiri ale prezentului de natură să convingă pe oricine că ştim ce avem de făcut cu ţara lăsată moştenire. Am sărbătorit ieri Marea Unire de la 1 Decembrie, Ziua Naţională a românilor, o zi a conştiinţei de neam, o zi a victoriei aspiraţiilor de reîntregire. Dacă totuşi ceva ne poate tonifica orice încredere, cât ar fi ea de firavă, este că dintre ţările „moştenitoare” ale defunctelor imperii, România a rezistat cel mai bine la proba timpului. Este singura ţară care s-a menţinut în aceleaşi hotare, făcând excepţie doar Basarabia şi Bucovina de Nord. Dar nu mai ştim să precupeţim nici măcar această impresionantă împlinire istorică. „Uniţi, solidari şi hotărâţi vom trece cu bine şi peste această perioadă grea. Şi când această pandemie va fi depăşită, ne vom întâlni din nou. Vom fi împreună şi vom spune că uniţi am învins şi că orice am avea de înfruntat mai departe, tot uniţi vom învinge”, a spus preşedintele Klaus Iohannis în încheierea discursului de ieri din Piaţa Arcului de Triumf, nedeschisă publicului. Cuvintele, multe dintre ele, precum „uniţi”, „solidari”, „împreună”, au sunat, din păcate… fals.