Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că Ziua Naţională trebuie să marcheze un nou început, după un an marcat de tragedii, care au arătat ce lucruri nu funcţionează în România şi care au scos la iveală o “profundă dorinţă de schimbare” căreia politicienii şi partidele trebuie să-i răspundă.
“Ştiu că a fost un an dificil pentru toată lumea, marcat chiar recent de evenimente tragice, care ne-au reamintit câte lucruri încă nu funcţionează, câte lipsuri grave avem în toate sistemele. Dar au scos la iveală şi exemple de curaj, dăruire şi determinare, şi mai ales o profundă dorinţă de schimbare. Acestei dorinţe de schimbare va trebui să îi răspundem în anul ce urmează cu toţii – oameni politici, instituţii, partide, societate civilă, presă. Putem privi Ziua Naţională din acest an ca pe un nou început”, a spus preşedintele, în mesajul adresat românilor de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a subliniat şi nevoia unui nou început în politică, asta neînsemnând să se “şteargă cu buretele” lucrurile bune care s-au făcut, ci o “înnoire”. “Idei noi, abordări şi atitudini noi, oameni noi, păstrând în acelaşi timp stabilitatea şi echilibrul sistemului politic românesc. 2016 va putea fi astfel anul în care reconstruim încrederea cetăţenilor în instituţii, în partide, dar şi în oamenii care candidează în numele lor”, a mai spus Iohannis.
Preşedintele a spus, în acest context, şi că a ales să celebreze 1 Decembrie “mai puţin fastuos”, însă este un moment de a “redescoperi mândria naţională”. “Nu ca pe un slogan prea des şi nepotrivit folosit, nu ca pe o etichetă care acoperă o lipsă de încredere în noi înşine, ci în mod sincer”, a afirmat şeful statului. Klaus Iohannis a vorbit în mesajul său şi despre provocările, dezamăgirile, crizele, războaiele şi austeritatea prin care a trecut România în ultimii 97 de ani, de la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, arătând că naţiunea şi găsit tot timpul “energia interioară, forţa şi determinarea pentru a-şi construi un viitor mai bun”. “S-a ridicat pentru a împlini aspiraţia spre unitate şi libertate, iar românii şi-au regăsit, mereu şi mereu, curajul şi vocea”, a mai spus şeful statului.
În acest context, preşedintele a afirmat că Ziua Naţională este un bun prilej pentru a privi şi spre viitor şi spre locul pe care România îl are în UE şi NATO. “România se defineşte astăzi mai activ şi cu mai multă hotărâre, într-o regiune complicată, într-o lume în care şi-au făcut loc, din păcate, războiul şi ameninţarea teroristă. Lucrurile s-au schimbat faţă de acum 20 sau 10 ani şi chiar faţă de anul trecut. Într-o vreme incertă şi imprevizibilă, România oferă certitudine şi predictibilitate”, a mai spus Iohannis.