Premierul britanic vizitează China pentru a relansa relaţiile deteriorate de primirea lui Dalai Lama

0
359
David Cameron

Premierul britanic, David Cameron, a început, ieri, o vizită oficială în China, cu scopul de a relansa relaţiile cu această ţară şi cu noul preşedinte Xi Jinping, deteriorate anul trecut, în urma întâlnirii şefului Executivului de la Londra cu Dalai Lama, transmite AFP. Cameron este însoţit de circa o sută de oameni de afaceri, el dorind cu acest prilej să impulsioneze şi schimburile comerciale dintre cele două ţări, marcate în prezent de un puternic deficit comercial în defavoarea Marii Britanii. Biroul său de presă descrie această vizită ca fiind o ocazie „de a întoarce o pagină” în relaţiile sino-britanice, care s-au răcit după ce liderul spiritual tibetan a fost primit la Londra, în luna mai 2012. Atunci, guvernul de la Beijing a transmis celui britanic un protest oficial, Dalai Lama fiind considerat de liderii chinezi un „separatist periculos”. Executivul de la Londra speră că această vizită va aduce şi o serie de investiţii chineze. În luna octombrie, după vizita ministrului britanic de Finanţe, George Osborne, în China, a fost semnat un acord pentru construirea a două centrale nucleare EPR (European Pressurised Reactor) în China, valoarea contractului fiind estimată la aproape 19 miliarde de euro, la realizarea acestor obiective urmând să participe şi companiile franceze EDF şi Areva.