A domnit ca un rege al Spaniei aproape 39 de ani (1975-2014) şi cu câteva săptămâni înainte de cea de a 50-a aniversare a monarhiei spaniole a acordat o suită de interviuri presei franceze, premergătoare promovării memoriilor sale intitulate „Juan Carlos d’Espagne. Reconcillation”, o carte de 512 pagini, care va fi lansată pe 5 noiembrie a.c. în Franţa şi pe 13 decembrie în Spania. Potrivit cotidianului „Le Monde” care a analizat cartea în avans, aceasta a fost scrisă „pentru a explica şi apăra” deciziile fostului rege şi pentru a-i împiedica pe alţii să-i fure povestea. La vârsta de 87 de ani Juan Carlos locuieşte lângă Abu Dhabi, pe insula Nurat, la 30 de minute de mers cu barca, sub protecţia regelui Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al Nahyan. Un exil prelungit, în urma unor scandaluri de pomină, care au pus într-o lumină execrabilă monarhia spaniolă. A acordat un interviu cotidianului francez „Le Figaro”, publicat miercurea trecută, în care se consideră un monarh „niciodată cu adevărat stăpân pe propriul destin”. Recunoaşte că i-a deranjat pe alţii, că a fost victima multor slăbiciuni şi erori de judecată în materie de dragoste şi prietenie, că a ţinut „tovărăşii proaste şi a acceptat cadouri pe care unii le-ar putea considera nepotrivite”. Nu spune că a pus în dificultate monarhia şi oricum mărturisirile sale –unele brutale- vor reaprinde fără îndoială criticile şi controversele în jurul unei instituţii regale pe care Palatul Zarzuela, sediul Casei Regale spaniole încearcă să le liniştească de la abdicarea sa din 2014 şi de la proclamarea ulterioară a regelui Felipe al 6-lea. Juan Carlos a ajuns rege al Spaniei, cu sprijinul consistent al liderului comunist de la Bucureşti, bun prieten cu Santiago Carrillo (1915-2012), şeful comuniştilor spanioli din 1960 până în 1982. Despre mâna de ajutor dată de Bucureşti au făcut referiri concrete, la obiect şi Ştefan Andrei („Din frac în zeghe – Ceauşescu mediator între Carrillo şi regele Juan Carlos”) şi Cornel Burtică („Culpe care nu se uită”) un interviu-fluviu luat de Rodica Chelaru, publicat la editura Curtea Veche în 2001, dar şi Charles Powell „Juan Carlos al Spaniei – povestea unui rege” (editura Nemira). Într-un interviu luat de Oriana Fallaci, în 1975, liderul comunist spaniol care ascultase sfatul lui Ceauşescu spunea despre viitorul monarh că este „o marionetă pe care Franco o manevrează după bunul plac, un biet diavol fără demnitate sau simţ politic”. Juan Carlos îl întâlnise anterior în 1971, la Teheran, pe Nicolae Ceauşescu, cu ocazia unei comemorări a fondării dinastiei persane. Juan Carlos la 23 februarie 1981, când un comando al gărzii civile, condus de lt. col. Antonio Trajero Molina a ocupat cortesul (camera inferioară a Parlamentului) a făcut unul dintre cele mai interesante gesturi ale sale. Îl laudă în memorii pe Francisco Franco omul responsabil pentru încoronarea sa şi spune că „dacă am putut fi rege e datorită lui”. Unul din subiectele pe care le abordează, în cartea scrisă împreună cu Laurence Debray, vizează banii primiţi de la regretatul rege Abdullah al Arabiei Saudite, pe care îl numeşte „un frate”. În anii de domnie, Juan Carlos şi-a consolidat legăturile cu Marocul, Iordania şi monarhiile din Golf, care se anunţau ca viitoare puteri economice. A primit 100 mil. de dolari, o sumă considerabilă, pe care n-a putut să o refuze trăind în exil departe de Spania. Când vestea a devenit publică, în martie 2020, regele Felipe a renunţat la moştenirea tatălui său şi a declarat că partenera acestuia Corinna Larsen, o consultantă în afaceri cu sediul în Monaco, trimisese o scrisoare la Palatul Zarzuela, prin care l-a informat că el şi cele două surori ale sale au fost numiţi beneficiari ai fondului Lucum, care a primit depozitul de 100 mil. de la casa regală saudită. Casa regală spaniolă a notificat guvernul, a consultat un notar, pentru a refuza orice fonduri din contul respectiv. O anchetă elveţiană a dezvăluit că pe 8 august 2008, Arturo Fasana a depus 100 mil. dolari într-un cont la o bancă privată Mirabaud. Aceşti bani proveneau de la ministrul de finanţe al Arabiei Saudite. Patru ani mai târziu fondurile au fost transferate de Juan Carlos care era încă şeful statului spaniol (a abdicat în 2014) într-un cont bancar din Bahamas. Contul de la banca respectivă era deţinut de compania Solane deţinută de Corrina Larsen. Un procuror elveţian a îngheţat contul suspect şi a deschis o anchetă secretă de spălare de bani. Larsen, o femeie de afaceri germană de origine daneză, a fost tovarăşa de lungă durată a fostului rege, în cea mai turbulentă perioadă a domniei sale, şi a intrat în atenţia publicului, după ce Juan Carlos a suferit un accident în timpul unei vânători de elefanţi în Botswana. Relaţia cu Larsen este descrisă ca o greşeală pe care o regretă amarnic. În primăvara anului 2019 Juan Carlos s-a retras din viaţa publică, iar în martie 2020, în urma dezvăluirii despre donaţia saudită, Felipe al 6-lea a renunţat la orice moştenire viitoare, a revocat alocaţia anuală a tatălui, său ca fost şef de stat (puţin peste 187.600 dolari). Juan Carlos însă rămâne membru al familiei regale spaniole, alături de regina Sofia, regele Felipe al 6-lea, regina Letizia, prinţesa Leonor şi infanta Sofia. „Sunt singurul spaniol care nu primeşte pensie după 40 de ani de serviciu” se plânge regele emerit. Exilul autoimpus al lui Juan Carlos, în Abu Dhabi, ocupă un spaţiu generos, la fel ca şi relaţia sa tensionată cu moştenitorul său Felipe al 6-lea pe care îl laudă ca rege dar îl critică… ca fiu.
