Partidul Likud al fostului premier israelian Benjamin Netanyahu s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative de ieri, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne. Likud este creditat cu 30-31 de mandate, din cele 120, dar împreună cu partidele religioase (Partidul Sionist Religios – Puterea Evreilor, Shas, Unitatea Torrei) poate face majoritate absolută. Rezultatele definitive vor fi anunţate joi sau vineri. Partidul Yesh Atid al actualului premier în exerciţiu, Yair Lapid, ar putea primi între 22 şi 24 de mandate. În acest context coaliţia de dreapta care s-ar putea coagula, nu se ştie pentru cât timp, în jurul Likud, poate însuma 61-62 de locuri în Kneset. Participarea la vot a fost de 71,3%, cea mai ridicată după 2015. Fost premier (1996-1999 şi 2009-2021) Benjamin „Bibi” Netanyahu revine, dar va fi dependent de partidele religioase. A părăsit puterea anul trecut în favoarea unei coaliţii heteroclite creată în jurul partidului centrist al lui Yair Lapid.