La 9 noiembrie 1989, regimul est-german se afla sub presiune. În pofida frigului, germanii din Berlinul de Est defilau de mai multe săptămâni, în fiecare luni seara, solicitând avantajele libertăţii între care dreptul de a se deplasa în străinătate. Liderii comunişti est-germani ştiau că nu pot continua multă vreme să stăpâneaască izbucnirea revoltei, după ce Mihail Gorbaciov îi avertizaze că Armata Roşie nu va intervenii cum a făcut-o la Praga în 1968. Ei bine, la 9 noiembrie 1989, secretarul general al SED (partidul comunist est-german) Egon Krenz a anunţat că o nouă legislaţie privind deplasarea în străinătate a fost adoptată. În aceeaşi zi, spre seară, purtătorul de cuvânt al guvernului, Gunter Schabowski, a informat presa străină de această nouă directivă. La ora 19.53, Schabowski a citit de pe o mică foaie de hârtie că, vizele de pe voiaj sau emigrare se acordă fără condiţii prealabile sau raţiuni familiale. Un jurnalist italian, Ricardo Ehrmann, cu 20 de ani de experienţă în propaganda pro-RDG a întrebat: „Începând de când?”. Schabowski a improvizat fiindcă nu avea nicio abilitare expresă: imediat, fără amânare. Comitetul Central al partidului comunist est-german având în vedere că norma anunţată nu urma să intre în vigoare grabnic s-a văzut constrâns prin faptul că ştirea fusese deja transmisă în lume, iar căderea zidului n-a mai putut fi amânată. În nordul Berlinului, germanii s-au îndreptat spre punctul de trecere Borholmen Strase, unde, depăşiţi, poliţiştii de frontieră au deschis porţile spre miezul nopţii. Între 300 şi 500 de persoane est-germane fugeau zilnic. Două luni mai târziu, Schabowski era exclus din partid, fără nicio discuţie. Alături de alţi lideri comunişti va fi judecat în 1997 pentru complicitate la rănirea şi ucidera fugarilor. Şi-a recunoscut răspunderea morală şi a cerut scuze familiilor victimelor. Condamnat în 1999 a fost graţiat câteva luni mai târziu. A murit duminică, la vârsta de 86 de ani.
