O poveste mai de demult

0
389

Regulamentul FRF e interpretabil, în tot deznodământul întâmplărilor de la Ploieşti. Cristian Bivolaru, fost şef al Departamentului Internaţional din FRF şi fost membru în structurile UEFA opinează astfel: „Eu, dacă i-aş judeca (n.r. – pe Stanca şi Martinovici) nu i-aş suspenda. Însă e doar o opinie personală”. Cristian Bivolaru pare cel mai aproape de spiritul regulamentului, care n-a prevăzut expres, în textele sale, o astfel de situaţie, aproape inimaginabilă. Fotbaliştii George Galamaz, Novak Martinovici şi Răzvan Stanca erau, duminică seara, „la locul lor de muncă”, pe stadionul „Ilie Oană”, din Ploieşti. Susţineau cu echipa lor de club, Steaua, o partidă oficială de campionat, contând pentru etapa a XII-a a Ligii I. La locul lor de muncă, adică pe stadion, ei se aflau sub tutela prevederilor regulamentare. Pe care nu le-au încălcat, nici premeditat, nici nepremeditat. Faptul că arbitrul Robert Dumitru i-a eliminat din teren pe Novak Martinovici, cel care l-a doborât pe agresorul lui George Galamaz, şi pe George Stanca, a împărţit nu doar ziariştii, dar şi lumea fotbalului, în două tabere. Nu puţini sunt aceia care elogiază curajul sârbului Novak Martinovici, spiritul său de echipă. Ion Crăciunescu, noul preşedinte al CCA, consideră că anularea cartonaşelor roşii este imposibilă, decizia arbitrului din teren rămânând suverană. Dacă această teză poate fi justificată, în schimb „eliminarea” din teren a celor doi stelişti rămâne cel puţin fără suport moral, şi circumscrisă unei interpretări forţate a regulamentului. Şi acum am să relatez un precedent, petrecut cu mulţi ani în urmă, pe fostul stadion „23 August” din Capitală. Suntem spre sfârşitul toamnei anului 1965. Pentru veridicitatea datelor apelez la cartea autobiografică a internaţionalului Cornel Dinu „Zâmbind din iarbă” (Ed. Minerva, 2007). Dinamo Bucureşti întâlnea, în turul al II-lea al CCE, pe Internazionale Milano, sub comanda lui Helenio Herrera, în primul joc la Bucureşti. „(…) A ieşit scandal, provocat de Mario Corso. Câţiva fanatici de la tribuna I au sărit micul gard, în teren. (…) A urmat reacţia spiritului legionarului roman. Căpitanul echipei, Armando Picchi, şi-a scos gheata şi a făcut linişte în câteva zeci de secunde”. De fapt, a fost o încăierare în toată regula şi nici un jucător milanez n-a fost eliminat din câmpul de joc. Dinamo a câştigat cu 2-1, scor care s-a dovedit insificient pentru o răsunătoare calificare. Chiar dacă lumea s-a schimbat şi poate şi regulamentele acestui joc, interpretarea juridică a unei astfel de întâmplări, fiindcă intervine şi „legitima apărare”, nu poate avea echivoc. E, desigur, un punct de vedere.