Papzoun, antrenor Rakow: „Atacanţii Craiovei sunt mobili şi periculoşi”

0
22

Universitatea Craiova debutează în faza grupei Conference League, azi, de la ora 22.00, în deplasare, contra vicecampioanei Poloniei, Rakow Czestochowa, pe arena „Zagłębiowski Park Sportowy” din oraşul Sosnowiec, stadionul celor de la Rakow Czestochowa neîndeplinind condiţiile solicitate de UEFA. Pentru meciul Rakow Czestochowa – Universitatea Craiova, UEFA a delegat o brigadă de arbitri din Malta, cu Ishmael Barbara la centru. Antrenorul celor de la Rakow, Marek Papzoun, crede că Universitatea Craiova este capabilă „să detroneze cluburile bucureştene” şi i-a remarcat pe atacanţii lui Mirel Rădoi, dar în acelaşi timp spune că nu şi-ar dori niciun jucător de la adversarul de astăzi.

„Nu mă simt ca un debutant, dar simt deja importanța meciului. Prezența voastră şi a jurnaliștilor din România arată, de asemenea, importanța meciului. Suntem în etapa grupelor competiției europene și sunt foarte fericit să fiu aici. Abia aștept meciul, nu se întâmplă zilnic să joci la acest nivel. Nu este ceva obișnuit pentru Raków, care joacă în grupele europene abia pentru a doua oară. Aceasta este o recompensă pentru munca noastră de până acum, dar vrem mai mult și vrem să acumulăm trei puncte pentru a începe faza grupelor cu dreptul. Vom juca pentru a ieși din grupă, acesta este obiectivul nostru și, dacă îl vom realiza, vom vedea. Nu cunosc foarte bine campionatul românesc, dar, cu toate acestea, echipa Craiovei are mulți jucători buni şi, mai presus de toate, formează o echipă bună. Se poate vedea că această echipă tinde are obiectiv de performanţă. Astăzi, sunt liderii campionatului românesc și joacă în Europa. Cred că au tot ce le trebuie pentru a detrona cluburile bucureștene. Cu siguranță, la atacanții lor trebuie să fim atenţi, fiindcă sunt într-o formă foarte bună, sunt foarte periculoși și mobili, dar acesta e doar unul dintre lucrurile la care trebuie să ne gândim. Am destui jucători buni la Rakow, încât să nu fie nevoie să-mi doresc jucători de la Craiova”, a declarat Marek Papzoun, într-o conferinţă de presă.

Polonezul Marek Papzoun (51 de ani) este de un an antrenor la Rakow, ratând la mustaţă titlul în sezonul trecut. În tururile anterioare ale Conference League, Rakow a trecut de slovacii de la Zilina (3-1 şi 3-0), de israelienii de la Maccabi Haifa (0-1 şi 2-0) şi de bulgarii de la Arda Kardzhali (1-0 şi 2-1).

Rakow Czestochowa a fost campioana Poloniei în 2023, cu fundaşul român Bogdan Racovițan în lot, păstrat până în prezent. Acesta a prefaţat partida de azi şi duelul cu Ştefan Baiaram.

„Craiova este o echipă foarte bună, iar dacă au ajuns până aici au calităţi, dar contează ce vom face noi, cum am pregătit jocul. Concentrarea noastră e pe echipa noastră şi nu pe Craiova. Luăm meci cu meci, iar obiectivul e să ieşim din grupă, să mergem mai departe. Probabil experienţa contează în astfel de meciuri, faptul că noi suntem mai experimentaţi va avea un efect, dar trebuie să dovedeşti mereu. Am vorbit puţin cu Fane Baiaram şi cred că va fi un duel interesant cu el. E un jucător bun, am fost cu el la U21 şi la naţionala mare şi abia aştept să ne vedem pe teren”,  a spus Bogdan Racoviţan

Este pe locul 11 în campionat, cu 11 puncte după 9 etape, după ce anul trecut a pierut titlul la potou în faţa lui Lech Poznan. Cei de la Rakow au un moral excelent înaintea partidei cu Universitatea Craiova, după ce, în week-end-ul trecut, au obţinut un succes important în deplasare, 1-0, cu Widzew Lodz, gol marcat în prelungiri de atacantul francez Lamine Diaby-Fadiga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *