Pigliacelli – N-a fost inspirat la golul Viitorului, s-a retras pe linia porţii. Dacă rămânea pe poziţia iniţială, ar fi prins mingea fără probleme, la 3 metri de poartă, de unde a reluat Ţâru. Peste câteva minute, italianul a respins în corner şutul lui Iancu, dar mingea se ducea oricum pe lângă poartă. Bruscat feroce de Ţâru la acel corner, dar căpitanul oaspeţilor nu a primit nici galben.
Martic – El l-a scăpat pe Ţâru la faza golului oaspeţilor, a fost dominat în duel. Ciudat este că Martic l-a avut în marcaj, ţinând cont că Ţâru este cel mai periculos jucător de la Viitorul la faze fixe, ar fi trebuit luat în marcaj de un stoper sau de Koljic.
Bălaşa – Prestaţie bună per total, încununată şi cu primul său gol la Craiova. Au mai fost câteva faze în care a fost depăşit în duelurile aeriene, chiar de adversari mai scunzi. Ciudat, la ce direcţie a avut mingea şi cât de încet a trimis-o din acea lovitură liberă, parcă ar fi vrut să nimerească acel smoc de gazon pentru a-l păcăli pe Căbuz. În condiţii normale, portarul Viitorului ar fi prins fără probleme balonul. S-a respectat sintagma „important e să şutezi la poartă”, dar până acum nu se poate spune că Bălaşa a convins prin aceste execuţii.
Acka – Evoluţie bună, pierduse echipa, dar acum a legat două meciuri, în Cupă mai întâi, şi acum a profitat de suspendarea lui Kelic. Este stoperul cu cea mai bună viteză din lot, păcat că are unele momente de black-out, aşa cum a fost şi cu Sepsi.
Vătăjelu – Nu a început nici el prea bine, şi-a reglat mai greu centrările, dar a şi avut un coleg mai neexperimentat în acea bandă. Treptat, îşi intră în formă, deşi încă nu se apropie de nivelul pe care-l avea când a plecat de la Craiova.
Mateiu – A fost util, mai ales pe un astfel de teren, deşi a mai avut şi momente în care a fost depăşit prea uşor. Este încă departe de forma din sezonul trecut.
Cicâldău – Nu a început bine meciul, a pierdut dueluri, a faultat inutil în margine, provocând lovitura liberă din care s-a deschis scorul. A încasat şi un galben, deşi degeaba, fiindcă nici măcar fault nu a fost la acel duel cu Houri. Treptat, „Cic” şi-a intrat în rol, a avut două şuturi în careu, unul prins de portar, al doilea, cu stângul, pe lângă poartă, iar la a treia încercare a tras imparabil. Interesant este că la al doilea şut a interceptat o respingere greşită, la al treilea a fost pe direcţia şutului modest al lui Mateiu, şi numai la primul a fost vorba de o fază construită, când Baiaram i-a pasat bine pe 16 metri. El şi Bancu vor lipsi în meciul cu Iaşi, suspendaţi. În condiţiile în care Cosic şi Qaka sunt accidentaţi, va fi luat în calcul Ioniţă, probabil, iar formula ar putea fi: Pigliacelli – Martic, Bălaşa, Acka, Vătăjelu – Mateiu, Ivanov, Ioniţă – Mihăilă, Niţu (Koljic), Ivan.
Bancu – Chiar dacă spune că nu i-a convenit poziţia, mai degrabă are dreptate Piţi: Bancone se descurcă bine oriunde ar juca. Sigur, ca fundaş stânga are tot jocul în faţă, îi convine poziţia, dar calităţile sale, în special tehnica şi disponibilutatea la efort îl fac util şi pe alte posturi. E adevărat şi că ar putea pierde locul la naţională dacă joacă alt post, dar trebuie înţeles şi Piţurcă, prin această mutare câştigă doi titulari valoroşi: Vătăjelu şi Bancu. Căpitanul a avut un şut bun în repriza secundă, pe lângă poartă, a făcut un meci bun. Trebuie să nu ia în seamă scandalul făcut de Viitorul cu ajutorul presei centrale şi să-şi vadă de treabă. În mod normal, chiar dacă ar fi existat ceva, trebuia să rămână la nivelul gazonului sau la vestiare, nu să-şi ridice poalele-n cap „demoazelele” lui Hagi, care de obicei sunt protejate de arbitri, deşi mereu joacă agresiv, la intimidare.
Baiaram – Paradoxal, el ar fi fost primul junior luat în calcul pentru schimbare, dar atât prin jocul slab al lui Niţu, cât şi prin evoluţia proprie, destul de bună, a rămas până pe final pe teren. A avut momente bune, când a intrat în combinaţii, a avut acţiuni periculoase, cum a fost şi cea din repriza secundă, când l-a servit pe Bancu excelent. Mai are probleme în interpretarea fazei defensive, a fost un moment în repriza secundă când putea intercepta o mingea în careul propriu sau cel puţin trebuia să-şi blocheze adversarul, în schimb el a părăsit locul fazei, stupefiant. A fost urecheat, pe bună dreptate, de Vătăjelu. E firesc, la 16 ani, să se întâmple astfel de lucruri, dar evoluţia lui Baiaram este încurajatoare. Va pierde însă locul, o dată cu revenirea lui Mihăilă. Poate va fi încercat în partea opusă, deşi nici pe acolo nu prea e loc, fiindcă Ivan va fi poziţionat acolo, o dată cu intrarea lui Koljic.
Niţu – După două meciuri în care a marcat, a urmat unul în care a dezamăgit. Acum a adus aminte de evoluţiile modeste de la satelit. Pierdut pe teren, a avut şansa unui şut la poartă în careul advers, dar s-a întors, a pierdut orice duel, a părut debusolat complet.
Ivan – A avut o evoluţie bună, a ajutat mult echipa, chiar dacă nu i se pot trece în cont reuşite concrete. Pare şi el deranjat că nu are mai multe ocazii şi că încă nu a marcat de la revenire. Mai potrivit pare în dreapta, unde a trecut după intrarea lui Koljoc şi unde-şi pune în valoare mai bine viteza, precum şi centrările-i precise.
Koljic – Fantastică reuşita sa, mai rare astfel de şuturi din Liga I. Ca şi la debutul său la Craiova, când a marcat cu Dinamo, nu are nevoie de o perioadă de acomodare, trece direct la fapte. Evoluţia şi golul ne-au aminitit şi cât de mult a lipsit echipei bosniacul. Putea reuşi dubla în ultimul minut, când a trimis în transversală, incredibil, cu poarta goală. Practic, era o execuţie incomparabil mai facilă decât cea din care a marcat.
Baicu – A reapărut în echipă, s-a făcut remarcat prin centrarea perfectă pentru Koljic, în ultimul minut.
Fortes – A jucat puţin, dar a surprins atitudinea lui. De obicei îl vedeam ţopăind ca un saltimbanc în aşteptarea unei mingi pe care să o piardă ulterior, acum a făcut presing în bandă, a încercat să se implice, i-a „vârât” bine mingea cu exteriorul lui Baicu, la contraatacul finalizat cu bara lui Koljic.