O delegație a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” a participat miercuri, 31 august 2022, la Kladovo, Serbia, la evenimentul cultural „Frați de limbă și de neam”, un proiect dedicat limbii române și românilor din comunitățile istorice, eveniment organizat de Asociația pentru Dezvoltare și Cooperare Forum Cladova, Asociația Forumm pentru Cultură și identitate și Jurnal Românesc.
Colegele noastre, Matilda Breazu, cercetător științific și Cristina Gelep, asistent de cercetare, au susținut o prezentare intitulată „Promovarea limbii române în afara granițelor țării”, care aduce în atenție importanța limbii române pentru stabilirea unui dialog care se vrea constructiv, spre o colaborare benefică de ambele părți, dar și nume importante ale exilului, precum Mircea Eliade și Vintilă Horia, pentru a sublinia legătura acestora cu limba română.
Din delegația Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” au făcut parte și bibliotecarii Vîță Genica și Cătălin Adam, care au prezentat o expoziție de carte, constând în 42 de volume din fondul de carte al bibliotecii. Dintre titlurile prezente, amintim edițiile bibliofile: Ioan Slavici – „Scrieri esențiale”, (liliput) – 5 volume, Mihai Eminescu – „Opere” (liliput) – 5 volume, George Coșbuc –„Poezii” ( liliput) – 5 volume, și volumele: Eugen Lovinescu – „Istoria literaturii române”, -Tudor Vianu – „Istoria literaturii romane moderne”, Alexandru Rosetti – „Istoria limbii române” – 4 volume.
La acest eveniment cultural au participat și reprezentanți ai diplomației românești din Serbia, reprezentanți ai autorității publice locale Mehedinți, parlamentari români, reprezentanți de marcă de la Universitatea din Craiova, cu expertiză în limba și literatura română, reprezentanți ai Muzeului Olteniei din Craiova, reprezentanți ai Departamentului pentru românii de pretutindeni, precum și reprezentanți ai unor ONG-uri reprezentative din România și Serbia.