Scrisoarea celor peste 100 de intelectuali, semnată de nume prestigioase, precum Gabriel Liiceanu, Andrei Marga, Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, Eugen Simion, Mircea Miclea, Mircea Martin şi mulţi alţii, bine (chiar exhaustiv) argumentată, adresată ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, menită să blocheze, pentru moment, proiectul de lege al Educaţiei, aflat în dezbateri (Cîmpeanu a refuzat prelungirea perioadei) spune multe în privinţa opiniilor nefavorabile. Cu toate acesea, ministrul Educaţiei preferă propria bălăceală în nişte certitudini realmente discutabile. Nu enumeră, cum af fi firesc, în apariţiile în spaţiul public, nici numele experţilor, care din umbră plănuiesc o… şcoală, cum n-a mai fost, din motive care ne scapă. Concluzia semnatarilor: proiectul de lege, aşa cum a fost avansat pentru dezbateri, n-are nici o şansă de a deveni o lege a învăţământului cu adevărat reformatoare, cum se exprimă şi criticul literar Nicolae Manolescu, capabilă să scoată şcoala românească mereu la rascruce de drumuri. Observaţiile formulate vizează exigenţe multiple: profesionale, administrative, locative, sanitare şi, nu în ultimul rând, financiare. Cu alte cuvinte un cumul de măsuri vitale, apte să aducă învăţământul pe calea cea bună. Cum a răspuns la toate acestea Sorin Cîmpeanu? Cităm de pe edupedu.ro: „Putem înţelege nemulţumirea unui grup de interese, dar acest lucru nu trebuie să afecteze interesul general de a avea un cadru legal, care să asigure dreptul la o educaţie de calitate, pentru peste 3,5 milioane de copii şi tineri”. Să tragem aer în piept. Acum, Sorin Cîmpeanu ori nu are proprietaea cuvintelor pe care le foloseşte, ori bate realmente câmpii. Fiindcă nu poţi să oferi un astfel de răspuns peltic, oribil construit, chiar indecent, la semnale pertinente care vin din zona elevată a intelectualităţii române. Poate pe anumite paliere ale dezbaterii au dreptate, poate pe altele mai puţin. Discuţia e însă mult mai profundă. Sistemul românesc de învăţământ e supus sitematic –adică în cuprinsul fiecărui ciclu legislativ- unei noi reforme. Din decembrie 1989 şi până în prezent, România a avut (apud „Deşcolarizarea României”, Mircea Platon, 2020) peste 30 de miniştri ai Educaţiei, iar legea a fost schimbată de peste 60 de ori(!). Spiritul de reformă a învăţământului se dovedeşte astfel a fi aproape o necesitate fiziologică pentru orice ministru de „instrucţie”. E un fel de reflex condiţionat prin decretul de numire. Distrugerea sistemului de educaţie prin politizarea excesivă, de tip interbelic, sau prin ideologizarea agresivă, la care e supus în ziua de azi, când profesorilor de toate gradele li se sugerează discret să devină capilare ale ideologiilor la modă, nu face decât să creeze generaţii de tineri incapabili să intre în contact cu lumea din jurul lor, cu realităţile trecutului sau ale prezentului. Această lipsă de contact intelectual duce la imposibilitatea de a construi identităţi reale. N-avem idee ce se va întâmpla cu noul proiect de lege al Educaţiei. Ştim însă că la Senat –camera decizională pentru legile Educaţiei- Comisia de învăţământ este prezidată de Monica Anisie, un fost ministru de tristă amintire. Ca şi predecesorii ei. Într-o altă ordine de idei, mandatul actualului ministru al Educaţiei se află la jumătate. Succesorul lui, fiindcă bănuim din 2024 vom avea un alt ministru al Educaţiei, se va instala în fotoliul de ministru cu un singur gând. Aţi ghicit: să modifice legea Educaţiei!
