Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat la Neptun prelungirea existenţei voucherelor de vacanţă pentru încă cel puţin doi ani. ”Am decis astăzi în Comitetul Executiv prin vot, şi Guvernul a luat act de asta, să prelungim existenţa voucherelor de vacanţă pentru că în legislaţie era prevăzut ca de la anul voucherele de vacanţă să se transforme în bani”, a declarat Liviu Dragnea după şedinţa social democraţilor. Potrivit acestuia, reacţiile operatorilor de turism, ale agenţiilor şi ale turiştilor la existenţa voucherelor de vacanţă au fost foarte bune. ”Vor fi prelungite pentru cel puţin următorii doi ani de zile”, a spus Dragnea. (Sursa: Mediafax)