Cârcea: Festivalul toamnei, ediția a II-a

0
541

Sărbătoare mare, ieri, la Cârcea, cocheta localitate doljeană din buza Craiovei, fiind luată cu asalt de vizitatori din comunele vecine, pe tot parcursul zilei. Primarul comunei, Valerică Pupăză, a dorit ca Festivalul toamnei, găzduit de Centrul Cultural din localitate, să se detașeze, prin amploare și originalitate, de alte evenimente festive, organizate în teritoriu. O expoziție culinară, cu preparate specifice zonei, a prilejuit comunelor Leu, Coșoveni, Malu Mare, Ghercești, Robănești, Teslui, Cioroiași și, bineînțeles, Cârcea, să prezinte o diversitate sortimentală gastronomică mai mult decât ispititoare (fasole bătută, praz cu măsline, ostropel, tocană de miel, pui în pâine, ș.a.m.d). Programul zilei a mai cuprins o paradă a portului popular, dar și un dens program artistic, prin aportul unor ansambluri populare din Dolj, dar și din județele Tulcea, Maramureș, Bacău și Timiș (Ansamblul Folcloric Cununița Palatul Copiilor Craiova; Ansamblul Folcloric Plaiuri MureșenePalatul Copiilor Târgu-Mureș; Ansamblul Folcloric Hora Belințului, Ansamblul Folcloric Ghiocelul – Lunca Vița, Ansamblul Folcloric Flori de Maramureș – Sighetul Marmației; Ansamblul Folcloric Comorile Izei – Palatul Copiilor Baia Mare; Ansamblul Folcloric Moișteanca – Moinești). De asemenea, în baza unor relații stabilite în timp, au fost invitate și două formații artistice din Serbia și Muntenegru (Sevdah Vranje și Danilovgrad).