Cornel Turculeanu, 54 de ani, bărbat ca bradul, de 1,90 m, din Bîrca, unde e mare „neamul Turculenilor”, a emigrat în 1999, cu toată familia, în Australia, stabilindu-se la Melbourne. Drum lung, peste 22 de ore de zbor cu avionul, aproape 4 ore şi jumătate numai deasupra Australiei, un alt continent, la capătul lumii, cu o altă lume total diferită, cu care n-avea vreo compatibilitate. S-o fi întrebat în avion, bântuit de noianul de gânduri, precum Moromete, când îşi duce fiul cu căruţa să-l înscrie la şcoală la Câmpulung „domnule, unde ne ducem noi acum?”, dar cine mai ştie. Unul din neam s-a stabilit în Noua Zeelandă, animat de spirit aventurier. Pe fiul lui Cornel Turculeanu îl cheamă Ştefan şi avea doar 13 ani la vremea când familia sa emigra în ţara cangurilor – suportând greu dezrădăcinarea –, cu toată agoniseala strânsă în câteva sacoşe. „Frumos, onest, emigrant în Australia”, un film italian, de prin 1973, din epoca neo-realismului, cu Alberto Sordi şi Claudia Cardinale, în regia lui Luigi Zampa, putea cel mult invita la reflecţie, nicidecum „da” o idee. Dar Cornel Turculeanu din Bîrca, oltean sadea, cu totul din alt aluat, un amestec de blândeţe, umor şi tenacitate, care seamănă vag cu marele actor italian, poate a vrut chiar să-şi măsoare propriile forţe şi să dea un alt conţinut vieţii. Care bate filmul. Asta e o părere. Nimeni nu se confesează, până la intimitatea mobilului unei asemenea tentative năstrușnice, similară cu reuşita escaladării Everestului. L-am avut ieri oaspete. Ca şi anul trecut. Şi povesteşte seducător. Elogiază comunitatea de români din Melbourne (15-18 mii) depăşită numeric de greci, italieni şi chinezi, se consideră integrat în modul de viaţă de la antipozi, are slujbă bună (subcontractor de transport la cea mai mare firmă de curierat din Australia), soţia, de asemenea, chimistă fiind, şi-a completat studiile cu o licenţă în contabilitate, lucrând pentru compania franceză „bioMerieux” cu profil diversificat de activitate, incluzând siguranţa alimentară. Un doljean de-al nostru în Australia? Sună puţin excentric. Cornel Turculeanu zâmbeşte firesc, lăsându-se iscodit de curiozităţi profane. Trăiesc în Australia, nu doar la Melbourne, capitala statului Victoria, dar şi la Canberra, Adelaida, sau Sidney, mulţi români, care s-au adaptat unui mod de viaţă riguros, cu o dominantă tuşă britanică, semn al apartenenţei la Commonwealth, încât relaţiile interumane, aproape inflexibile, dau sentimentul că totul este trainic aşezat peste abisurile de prostie, vorbărie în bobote, rea-credinţă şi orice viclenie. Îl întâlneşte frecvent pe fostul actor craiovean Petre Gheorghiu-Dolj. Se câştigă bine, în medie 8-9 mii euro pe lună. Meseriaşii de bună calitate au căutare. Cum au şi doctorii sau cadrele didactice universitare. Ţară bogată în materii prime, renumită prin efectivele mari de ovine, dar şi de bovine, vinuri de acum competitive, despre care nu se ştia mare lucru, Australia este nu numai doar un capăt de lume, ci un alt continent, în care în curând vine primăvara. La Melbourne sunt zile în care toate anotimpurile le trăieşti într-o zi, dar în general clima e blândă fără excesive diferenţe de temperatură. Nivelul de trai este ridicat, benzina are preţuri rezonabile, iar politicile guvernului sunt mai mult decât protecţioniste. Sunt multe de spus. Şi cine vrea să încerce nu are decât s-o facă, dar să se gândească bine înainte. Dumnezeu nu dă nimănui mai mult decât poate duce. Din Bîrca, „bardul” a plecat până la Viena şi înapoi. Tot din Bîrca, Cornel Turculeanu a plecat la Melbourne şi odată pe an vine acasă. Graţie strădaniei sale avem un consulat onorific în Melbourne, cu Nicolae Cojocaru reprezentant al României. A suportat greu distanţa de ţară, acum s-a obişnuit, dar pentru el România nu este o amintire difuză, un dulceag teritoriu al nostalgiei, ci un parteneriat fără sfârşit. Îşi construieşte o vilă în Craiova, şi după pensionare va reveni, convins că reconstrucţia normalităţii s-a încheiat, iar destinul i-a fost bine croit.
