Un cioban l-a înjunghiat pe cumnatul patronului

0
479

Un doljean de 57 de ani a fost arestat preventiv, în cursul zilei de ieri, pentru omor calificat. Bărbatul, care este recidivist, era angajat ca cioban la o stână din Galicea Mare, iar în noaptea de miercuri spre joi, după o ceartă cu cumnatul patronului, a scos cuţitul şi i-a aplicat victimei, un localnic de 29 de ani, o lovitură care i-a fost fatală. Cei doi mai avuseseră şi anterior conflicte.

Poliţiştii doljeni au fost anunţaţi, în noaptea de miercuri spre joi, despre faptul că la o stână de pe raza comunei Galicea Mare un bărbat a fost ucis. La faţa locului au ajuns poliţişti de la Investigaţii Criminale şi un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, oamenii legii demarând verificările pentru a stabili ce s-a petrecut acolo.

Potrivit procurorilor, în urma anchetei s-a stabilit că Victor Moşi, de 57 de ani, din Galicea Mare, care se angajase de curând cioban la stâna cu pricina, a avut un conflict cu Marius Minel Irindea, de 29 de ani, din aceeaşi localitate, care venise în vizită acolo, întrucât stâna îi aparţine cumnatului său. Cei doi s-au certat, iar Moşi, care consumase anterior şi ceva băuturi alcoolice, a scos un cuţit şi i-a aplicat tânărului o lovitură în zona pieptului, ce i-a fost fatală.

Anchetatorii au stabilit că, anterior, cei doi mai avuseseră conflicte, ultimul fiind câştigat de Irindea, astfel că, miercuri noaptea, când s-au întâlnit, Moşi a vrut să “regleze conturile”. Victor Moşi, care are antecedente penale, fiind condamnat în trecut pentru tentativă de viol, a fost reţinut pentru 24 de ore, a fost audiat de procurorul de caz, iar ieri după-amiază a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa i-a emis mandat pentru 29 de zile, astfel că bărbatul a ajuns în arest şi riscă până la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat.