Şeful Al-Qaida, ucis cu o dronă în centrul Kabulului

0
512

Moartea egipteanului Ayman al-Zawahiri – eliminat sâmbătă seara – a fost anunţat aseară de preşedintele american Joe Biden, care a amintit că Ayman al-Zawahiri a fost braţul drept al lui Osama bin Laden, unul din autorii atentatelor de la 11 septembrie 2001, soldate cu moartea a 2.977 persoane pe teritoriul american. Timp de decenii, el a fost creierul altor atentate, printre care cel asupra distrugătorului USS Cole în 2000, soldat cu moartea a 17 marinari, numeroşi alţi răniţi, atentatele asupra ambasadelor americane din Kenya şi Tanzania în 1998 (224 persoane ucise şi alte rănite). Departamentul de Stat oferise până la 25 milioane dolari, recompensă pentru orice informaţie menită să conducă la arestarea şi condamenarea şefului Al-Qaida. În iunie anul trecut s-a aflat că s-ar găsi în regiunea frontalieră între Afganistan şi Pakistan, Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, pe Twitter, a declarat că lovitura aeriană a fost condusă de o dronă americană asupra unei case din cartierul Sherpur din Kabul. Emiratul islamic din Afganistan a condamnat atacul. La mijlocul lunii iulie SUA anunţaseră uciderea şefului grupării Statului islamic din Siria, Maher al-Agal, tot cu o dronă. Operaţiunea a slăbit considerabil capacitatea de pregătire, finanţare şi conducere a operaţiunilor grupului terorist în regiune.