Circulaţia pe Transalpina va fi închisă în 10 şi 11 august, pe un sector de drum de 2 km

0
1996

Circulaţia pe Transalpina (DN 67C) va fi închisă în zilele de 10 şi 11 august, pe un sector de drum de 2 kilometri, în vederea desfăşurării “Campionatului Naţional de Drift – Etapa a IV-a”, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În data de 10 august, şoseaua va fi închisă în intervalele orare 8.00-11.00, 12.30-15.30 şi 17.00-20.00, iar în data de 11 august între orele 8.00-12.00 şi 14.00-19.00. Competiţia se va desfăşura în zona vârfului Urdele, cota 2145, astfel accesul către Rânca dinspre Novaci nu va fi afectat în zilele de concurs, precizează CNAIR.