Cuba şi SUA îşi redeschid ambasadele la 20 iulie a.c.

0
322

Autorităţile cubaneze au anunţat, ieri, că redeschiderea ambasadelor cubaneză şi respectiv americană, la Washington şi Havana este prevăzută începând cu 20 iulie a.c. Într-o scrisoare remisă ieri autorităţilor cubaneze, preşedintele american Barack Obama a confirmat deja restabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări şi deschiderea de misiuni permanente în capitalele respective, începând cu 20 iulie a.c, a anunţat Ministerul cubanez al Afacerilor Externe. Scrisoarea adresată şefului statului cubanez, Raul Castro, a fost înmânată ieri ministrului interim pentru Afaceri Externe, Marcelino Medina, de şeful secţiei de interese americane în Cuba, Jeffrey Delaurentis. Redeschiderea ambasadelor a fost anunţată din decembrie anul trecut şi marchează o reapropiere între două ţări aflate la mai puţin de 200 km distanţă, după cinci decenii de ostilitate. La sfârşitul lunii mai, SUA au retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul. Cu 18 luni înaintea părăsirii Casei Albe, cel de-al 44-lea preşedinte al SUA a ţinut să consolideze o iniţiativă de politică externă la care marea majoritate a americanilor este favorabilă. Nominalizarea ambasadorilor va permite ameliorarea relaţiilor între cele două ţări, dar „normalizarea este un alt subiect”, a avertizat deja preşedintele Raul Castro. Barack Obama a cerut Congresului american, unde cele două Camere sunt controlate de republicani, să lucreze pentru ridicarea embargoului. Demersul în curs este incert, procesul legislativ se anunţă lung din cauza campaniei pentru prezidenţialele de anul viitor. După 50 de ani, perioadă în care sute de mii de cubanezi au emigrat, majoritatea în SUA, reprezentanţii primului val de exilaţi, imigranţi politici, sunt reticenţi la orice apropiere de regimul de la Havana. Dar cei de dată recentă conservă un solid ataşament faţă de insulă.