1 Iunie a fost sărbătorit şi de copiii care au părinţii plecaţi în străinătate. Organizaţia Salvaţi „Copiii” a pregătit un program special cu jocuri şi premii în parcul Puskin din Craiova. Au fost vizaţi, în principal, 12 elevi de la Şcoala nr 12 „Decebal”, aflaţi în această situaţie, care s-au jucat şi au concurat alături de elevi de la patru unităţi de învăţământ: Şcoala 22 „Mircea Eliade”, Liceul Teoretic „Henri Coandă”, Şcoala 21 „Gheorghe Ţiţieca” şi Şcoala 12 „Decebal”.
De ziua lor, micuţii au primit prăjituri şi suc, iar pentru participarea la concursuri au fost răsplătiţi cu premii ce au constat în rechizite şcolare. „Activitatea a fost adresată tuturor copiilor, de ziua lor. Am avut însă în centrul atenţiei 12 elevi de la Şcoala nr 12 „Decebal” din Craiova, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, care sunt înscrişi în programul educaţional „Creştem împreună”, având părinţii plecaţi în străinătate. Am încercat astfel să nu simtă lipsa lor şi să le aducem zâmbetul pe buze”, a declarat Mihaela Stăncele, reprezentant organizaţia „Salvaţi Copiii”, filiala Dolj. Această activitate a adunat în parcul Puskin 70 de elevi din Craiova.