În plină criză siriană, noul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, a efectuat prima sa vizită după învestitură în Belarus, ţară condusă de autocratul Aleksandre Lukaşenko, şi ai cărei principali înalţi demnitari au interdicţie pe teritoriul european, făcând obiectul sancţiunilor UE. De la Minsk, Vladimir Putin s-a deplasat la Berlin, pentru a se întâlni cu cancelarul german, Angela Merkel, pentru a cina, aseară, cu Francois Hollande, la Paris. Luni, la Sankt Petersburg, preşedintele rus va întâlni liderii de la Beuxelles, pentru summitul UE-Rusia. O agendă diplomatică „un pic şocantă”, dacă nu „uimitoare”, cum apreciază un înalt funcţionar european. Dosarul sirian urma să domine, aseară, prima luare de contact cu noul locatar de la Elysee. Ipoteza evocată de Francois Hollande, privind o intervenţie militară, a trezit temeri în Rusia, care refuză categoric o astfel de opţiune, fără a mai vorbi de o nouă rezoluţie ONU ce condamnă Damascul. „Noul preşedinte francez nu va fi diferit de predecesorul său” crede Evgheni Satanovski, preşedintele Institutului pentru Orientul Apropiat, pro-Damasc. Politica arabă a lui Nicolas Sarkozy a iritat Moscova. După masacrul de la Hula situaţia s-a schimbat şi este timpul deschiderii unui nou capitol şi acesta nu va putea fi scris cu ruşii, opinează un diplomat francez. Orice presiune a occidentului va fi nepotrivită, previne purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov. „Poziţia Rusiei este cunoscută ca echilibrată, constantă şi absolut logică”. Pentru secretarul de stat american Hillary Clinton politica rusească în Siria riscă, dimpotrivă, „a contribui la un război civil”. La rândul său, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut Damascului aplicarea planului mediatorului Kofi Annan. „Masacrele, precum cel de la Hula, pot scufunda Siria într-un catastrofal război civil, din care ţara nu va mai ieşi vreodată”. Rebelii sirieni au dat răgaz până ieri la prânz regimului Bashar al-Assad pentru aplicarea planului Annan, care prevede oprirea violenţelor, fără de care nu se poate vorbi de pace. Între timp, guvernul sirian a eliberat 500 de prizonieri deţinuţi pentru participarea lor presupusă la revolte, iar armata siriană a bombardat regiunea Hula. Fără o iniţiativă rapidă a Consiliului de Securitate, în a face presiuni asupra Siriei, statele membre ar putea fi considerate că acţionează fără mandat ONU, a avertizat, miercuri seara, Susan Rice, ambasadorul american la ONU. Moscova are propria ei viziune. Se confruntă cu gherila islamistă în Caucaz şi ştie că degradarea situaţiei în Siria îi dă dreptate. Kremlinul doreşte ca dosarul sirian să nu otrăvească relaţiile bilaterale cu Germania şi Franţa, două principale partenere economice. „Putin caută, aşadar, echilibru între politica sa internă şi cea externă” rezumă un diplomat european, dar regimul Bashar al-Assad este un aliat al Rusiei. Care are interese mari în a proteja Siria şi pentru faptul că Moscova dispune de o bază navală aici. Această ţară este ultimul punct de sprijin al diplomaţiei ruse în lumea arabă. Armata siriană este echipată din cap până în picioare de Rusia. Kremlinul protejează familia al-Assad şi veto-ul Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU demonstrează că nimic nu se face fără ea. Cu alte cuvinte, Rusia este noua inimă a jocului diplomatic. Şi mai ştie că republica islamică Iran acordă ajutor Siriei, unde armata este încă fidelă regimului dur, dar şi partidului Baas, formaţiune care se confundă cu statul, ca o clonă a modelului sovietic. Sigur, Kremlinul înţelege că regimul sirian este condamnat, dar, dincolo de toate, trebuie să-şi conserve poziţiile. Accesibilă devină, aşadar, o teză a lui Barack Obama, care, potrivit „New York Times”, va propune în câteva zile lui Putin despărţirea familiei Assad de putere, o tranziţie care să menajeze interesele minorităţilor şi ale Rusiei şi, în cele din urmă, alegeri. În cât timp?
