Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Domnului, una dintre cele douăsprezece mari sărbători sau praznice împărăteşti, cu care Biserica lui Hristos se încununează an de an.
Au trecut 40 de zile de când am prăznuit slăvita înviere din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos. A fost o perioadă de alese bucurii duhovniceşti pentru fiecare dintre noi, căci L-am însoţit pe Domnul în toate aceste ultime zile ale petrecerii pe pământ şi cu toţii am văzut cum s-a arătat femeilor mironosiţe cărora le-a adresat cuvântul de încurajare: „Bucuraţi-vă”. De asemenea am văzut cum Mântuitorul Hristos a călătorit cu Luca şi Cleopa, în drumul lor spre Emaus, iar apoi S-a arătat Apostolilor adresându-le cuvintele de binecuvântare: „Pace Vouă”, arătându-le mâinile şi picioarele Sale în care au fost bătute cuie, apoi cerându-le ceva de mâncare, a luat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. Peste 8 zile de la slăvita Sa înviere se arată din nou Sfinţilor Săi Apostoli, inclusiv lui Toma, absent de la prima întâlnire, pe care îl cheamă să-I pipăie urmele rănilor din mâini şi din coastă.
Mântuitorul Iisus Hristos „le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile” şi le-a spus „că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie din morţi a treia zi, şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim”. După aceasta i-a îndemnat să rămână în Ierusalim „până se vor îmbrăca cu putere de sus”, adică până când se va pogorî la ei Duhul Sfânt, cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi.
Când a sosit ziua înălţării Sale la cer, Mântuitorul Hristos i-a dus pe Sfinţii Apostoli pe Muntele Măslinelor, aproape de Betania „şi ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat”. Şi pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer, iar ei închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 24, 50-53).
Înălţarea Domnului la ceruri s-a făcut cu multă slavă şi cântări de trâmbiţe îngereşti, cum spune psalmistul David: „Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă” (Psalm 46,5). Sfinţii Părinţi ne învaţă că Domnul era întâmpinat în văzduh de cele nouă cete îngereşti, cântând „întru strigare şi glas de trâmbiţă” şi zicând unii către alţii: „Ridicaţi, căpetenii, porţie voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei!”. Iar alţi îngeri întrebau: „Dar cine este Acesta Împăratul slavei? Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel tare în războaie, Acesta este Împăratul slavei!”. Alte cete îngereşti cântau Mântuitorului nostru Iisus Hristos aceste cuvinte profeţite de David: „Înalţă-Te la ceruri, Dumnezeule, şi peste tot Pământul slava Ta” (Psalm 56, 7).
În această Sfântă zi Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, dar nu ne-a lăsat singuri, ci a făgăduit trimiterea Preasfântului Duh zicând: „Trebuie să mă duc Eu, că de nu mă voi duce Eu la cer nu va veni la voi Mângâietorul, Duhul adevărului care de la Tatăl purcede” (Ioan 14, 26).
Minunea Înălţării Domnului la cer are un final deosebit de impresionant, dar mai cu seama instructiv pentru noi, cei de azi. Iată ce spunea Sfântul Evanghelist Luca: „Iar ei (Apostolii), închinându-I-se, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi în toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu”. Să facem şi noi la fel, adică sa venim mereu cu bucurie mare, în Biserica lui Hristos, că acolo să I ne închinăm, să-L cinstim şi să-L rugăm sa ne dăruiască toate cele ce sunt de folos vieţii noastre trupeşti şi sufleteşti şi să nu uităm niciodată cuvintele pe care le-a adresat Apostolilor: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).
Preot AUREL GUŞEŢELU
