Eurovision 2018: Reprezentantul Israelului este favoritul competiției

0
409

Repetiţiile pentru competiţia muzicală Eurovision, care va avea loc la Lisabona – cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai -, au început, iar primul bilanţ îl dă pe reprezentantul Israelului drept mare favorit. Concurentul Netta Barzilai se menţine pe prima poziţie între favoriţi, la toate casele de pariuri, urmat de Franţa, Norvegia şi Australia. Cântăreţul ceh Mikolas Josef s-a rănit după ce a făcut o piruetă pe scenă. El a fost internat într-un spital şi, pentru că starea lui s-a înrăutăţit, a fost mutat la un altul. În ciuda accidentării, el a anunţat că va cânta.

La ceremonia de duminică vor participa şi preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, şi prim-ministrul António Costa.

România a susţinut prima repetiţie, marţi, iar trupa The Humans va mai beneficia de una, vineri. Reprezentanta ţării noastre va intra în concurs în a doua semifinală, din 10 mai.