Dolj: 21 dosare penale şi 308 amenzi aplicate de poliţişti în minivacanţa de 1 Mai

0
426
imagesPentru ca doljenii să petreacă în linişte aceste zile libere prilejuite de minivacanţa de 1 Mai, peste 1000 de poliţişti din cadrul I.P.J Dolj au fost permanent la datorie în ultimele zile pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi a patrimoniului cetăţenilor, precum şi pentru un trafic rutier în siguranţă. Ca urmare a abaterilor constatate, oamenii legii au întocmit 21 dosare de cercetare penală, dintre care 13 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice,  4 pentru conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat şi alte 4 pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice. De asemenea, au fost aplicate 308 sancţiuni contravenţionale a căror valoare totală atinge 91.000 lei, au fost reţinute 17 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce  pe drumurile publice, iar 9 certificate de înmatriculare au fost retrase.
Potrivit IPJ Dolj, poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, dar şi de la toate formaţiunile de poliţie rutieră ale judeţului Dolj au desfăşurat activităţi suplimentare  pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice şi au continuat acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere, totodată urmărindu-se asigurarea siguranţei rutiere şi fluidizarea traficului pe rutele cele mai circulate din judeţ. Aşadar, în aceasă perioadă, poliţiştii de investigaţii criminale au  executat activităţi specifice în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise cu violenţă, a furturilor din buzunare şi a tâlhăriilor, punându-se totodată accent şi pe identificarea şi prinderea persoanelor urmărite în temeiul legii. Ca urmare a acestor măsuri dispuse de conducerea IPJ Dolj, pe raza judeţului nostru nu au fost înregistrate evenimente deosebite care să tulbure ordinea şi liniştea publică sau care să aducă atingere gravă patrimoniului public sau privat. În ceea ce priveşte siguranţa traficului rutier, efectivele de poliţie rutieră din cadrul Biroului Drumuri Naţionale, Biroul Rutier Craiova şi formaţiunile rutiere din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti din Dolj au acţionat în mod permanent în zilele de weekend şi 1 Mai în vederea prevenirii accidentelor produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi a altor cauze generatoare de accidente. Ca urmare a abaterilor constatate, oamenii legii au întocmit 21 dosare de cercetare penală, dintre care 13 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice,  4 pentru conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat şi alte 4 pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice. De asemenea, au fost aplicate 308 sancţiuni contravenţionale a căror valoare totală atinge 91.000 lei, au fost reţinute 17 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce  pe drumurile publice, iar 9 certificate de înmatriculare au fost retrase.