Biblioteca Județeană: Lansare de carte

0
578

În Sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman va avea loc joi, 4 aprilie 2019, ora 16.00, lansarea volumului „Amanta sistemului”, autor Marius Cărbunescu. Invitați: prof. dr. Ion Predescu, scriitorul Ioan Barbu, istoricul Eugen Petrescu, prof. dr. Gabriel Croitoru și prof. Steliana Călinescu. Marius Cărbunescu s-a născut în 19 martie 1974 și este jurnalist. A mai publicat, la Editura Antim Ivireanul, proza scurtă „Fugarul” (2017) și romanul „Casa Presei” (2018).

Faptul că o perioadă destul de lungă am avut de-a face cu o aparentă democrație, a antrenat un val de nelegiuiri, de încălcări grosolane a legii privatizării/ a legilor, în ansamblu, de către persoane cu funcții înalte în stat, susținute politic, care s-au situat mai presus de lege. Inegalitățile sociale și sărăcia sunt realități ale destabilizării democrației. Sufocată de datorii, amenințată cu dispariția fizică, Lucky Gheorghe va trebui să aleagă între ”soluția” pistolului sau fuga într-o clinică de specialitate, pentru a-și pierde urma printr-o operație estetică sau schimbarea sexului. Nici autorul romanului nu știe ce a ales, dacă discutăm concret, iar ca mimesis estetic, bine face că nu știe. Diegeză și diegesis, adică epic și reflexivitatea epicului, romanul lui Marius Cărbunescu „Amanta sistemului” se citește pe nerăsuflate, captivează, acțiunea este redată nud, tragicul rezultă din desfășurarea evenimentelor relatate. „Amanta sistemului” ester un roman al febrilității scriiturii, cu un personaj, Lucky, mama lui Luca, fiica Georgetei Gheorghe, care știe, cum-necum, ce înseamnă dezvoltarea răului, cum spune filosoful, încercând să nu-i hrănească posesiunea, chiar dacă va îmbrățișa experiența suferinței…”. (Marius Cărbunescu)