Dolj: Bancnotă falsă de 100 de euro descoperită la PTF Calafat

0
361

Aseară, în jurul orei 18.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Calafat au fost sesizaţi de către un controlor de trafic din cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Calafat, cu privire la faptul că un cetăţean polonez a încercat să plătească taxa de pod cu o bancnotă de 100 de euro falsă. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii de frontieră, s-a constatat faptul că persoana în cauză este cetăţeanul polonez Dariusz W., în vârstă de 50 de ani, iar în urma examinării bancnotei a reieşit că aceasta nu prezintă elementele de siguranţă ale uneia autentice. Bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că bancnota era falsă şi că a primit-o ca rest în Bulgaria. Bancnota au fost reţinute pe bază de dovadă, iar în cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de punere în circulaţie de valori falsificate, după cum au anunțat reprezentanții Poliției de Frontieră Dolj.