Grecia: Sindicatele feroviare acuză absenţa sistemelor de securitate performante

0
855

Catastrofa feroviară din noaptea de marţi 28 februarie a.c. în urma coliziunii a două trenuri, care circulau în sens învers, lângă oraşul Larissa în centrul Greciei, soldată cu 38 de morţi (42 după alte surse) şi 85 răniţi este considerată de presa greacă fără egal. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a decretat 3 zile de doliu naţional, dar sindicatele feroviare acuză reţeaua de căi ferate ca învechită şi absenţa sistemelor de securitate performante. Accidentul s-a produs pe o arteră feroviară care leagă Atena de Salonic (al doilea oraş al ţării). Intercity cu 342 de pasageri şi 10 angajaţi la bord a intrat în coliziune cu un marfar care efectua un drum în sens invers. Ambele locomotive au fost distruse şi primele 3 vagoane ale trenului de pasageri au deraiat, suferind grave avarieri. Conductorii celor două trenuri şi-au pierdut viaţa. În cadrul anchetei deschise, şeful gării din Larissa a fost arestat, acuzat de omucidere din neglijenţă. Ministrul Transporturilor, Kostas Karamalis, şi-a anunţat demisia. În 2017 societatea greacă de căi ferate (Trainose) a fost cumpărată de societatea italiană publică Ferrovie dello Stato Italiane în cadrul unui proces amplu de privatizare.