1 punct e greu de obţinut cu un lot subţire şi moralul scăzut

0
410

Pentru a ajunge în play-off, Universitatea Craiova nu trebuie să piardă cu Gaz Metan, însă după evenimentele din ultima perioadă, oaspeţii sunt favoriţi în partida de duminică

gazUniversitatea Craiova şi Gaz Metan Mediaş plătesc tribut formei slabe din 2017 şi vor juca duminică meciul direct pentru play-off, una dintre ele urmând să joace la retrogradare. Craiova a câştigat doar 3 puncte în cele 4 meciuri disputate anul acesta, în timp ce medieşenii au adunat 2 puncte şi mai speră la play-off doar pentru că TAS le-a înapoiat cele 3 puncte cu care-i penalizase FRF. Restul formaţiilor care au ca obiectiv intrarea în Top 6 evoluează împotriva unor adversari care nu au nevoie stringentă de puncte în ultima rundă a sezonului regulat. Astfel, Astra Giurgiu este cea mai bine poziţionată în acest moment, campioana având încă 2 meciuri, ambele cu echipe din play-out. Elevii lui Şumudică mai au nevoie de o singură victorie în partidele cu Iaşi şi Botoşani pentru a fi siguri de play-off. După ce s-a impus la Iaşi în prelungiri, CFR Cluj a doborât Ştiinţa de pe podium şi îi este suficient 1 punct în partida cu Viitorul pentru a face parte din sextetul fruntaş la finalul sezonului regulat. O misiune facilă are şi Dinamo, care întâlneşte Pandurii, formaţia cu cel mai slab lot din Liga I, la concurenţă cu ASA, cele două având şi cele mai mari şanse de a retrograda direct la finalul play-out-ului.  Echipele din Ardeal care luptă pentru play-off, CFR Cluj şi Gaz Metan, nu au dreptul de a evolua în cupele europene, fiind în insolvenţă, astfel că prezenţa în Top 6 conferă celorlalte formaţii siguranţa că vor evolua în Europa. Cu moralul la pământ după cele 3 înfrângeri consecutive şi cu 5 jucători absenţi la meciul decisiv de duminică, Universitatea nu porneşte favorită în duelul direct pentru play-off, mai ales că se va juca pe teren neutru. Cel mai probabil, primul 11 al Craiovei duminică va fi: Calancea – Dimitrov, Popov, Barthe, Briceag – Mateiu, Zlatinski – Ivan, Băluţă, Bancu – Măzărache, iar rezerve: Mingote – Bucurică, R. Petre, Screciu, Drăghici, Manea şi Fajic. De partea cealaltă, Pustai ar putea începe cu: Greab – Creţu, Trtovac, I. Cristea, Rugasevic – Tahar,  Bic – Buziuc, Eric, C. Petre – Sikorski, iar rezerve: Pleşca – Romeo, Danci, Buzean, Itoua, S. Lupu şi Olariu.

Avantajele Craiovei în meciul decisiv cu Gaz Metan:

– Lotul mai valoros, alb-albaştrii având o cotă superioară faţă de cei ai lui Pustai.

– Are nevoie de un singur punct, în timp ce adversarii sunt obligaţi să câştige.

– Chiar dacă nu va evolua pe teren propriu, va avea mai mulţi suporteri alături decât Gaz Metan.

– Faţă de tur, Gazul şi-a pierdut cei 2 golgheteri: Llullaku (16 goluri, 2 dintre ele contra Craiovei) şi Axente (9 goluri).

– Lipseşte Alex Muntean, suspendat, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Pustai.

Avantajele Mediaşului în partida de duminică:

– Nu se joacă pe „Extensiv”, unde Universitatea nu a pierdut niciun meci în acest campionat.

– Lipsa de presiune, pentru Gaz nefiind o tragedie ratarea play-off-ului, în timp ce Craiova s-a transformat dintr-o candidată la titlu într-una la play-out. Tinerii jucători ai lui Mulţescu ar putea să intre cu trac şi să joace departe de potenţialul lor.

– Moralul excelent. Gaz Metan este cea mai bună echipă din Liga I în repriza a doua, întorcând rezultatul de 5 ori după ce a fost condusă la pauză. În schimb, Universitatea Craiova a fost condusă de 3 ori la pauză în acest campionat şi nu a fost capabilă să revină, pierzând de fiecare dată.

– Revenirea lui Eric după cura de slăbire, fără brazilian echipa lui Pustai arătând ca o candidată la retrogradare.

– Jucătorii Craiovei nu fac faţă meciurilor cu miză şi s-a demonstrat acest lucru şi anul trecut, când au avut nevoie de 1 punct la Cluj pentru Europa League şi au fost învinşi cu 4-0. Anul acesta, în mai multe rânduri când aveau nevoie să câştige pentru a trece pe primul loc, alb-albaştrii au capotat. Totodată, în cele 3 meciuri pierdute recent, în care aveau nevoie de 1 punct, jucătorii lui Mulţescu au pierdut de fiecare dată.

– Absenţa lui Gustavo, cel mai bun jucător al Craiovei din meciul cu Dinamo.

– La Universitatea nu evoluează jucătorii aflaţi la final de contract, Kay, Acka, Madson, Nuno Rocha, toţi fiind titulari în prima parte a sezonului.

– Portarii Craiovei, Calancea şi Mingote, sunt ieşiţi din formă.

– Universitatea este în acest sezon „mama răniţilor”, pierzând tocmai contra echipelor care parcurgeau o formă slabă (Timişoara, Iaşi, Botoşani, Steaua, Dinamo), iar Gazul a strâns în 2017 numai 2 puncte.