Vătăjelu: „Am ratat sezonul, dar luptăm pentru locul 7”

0
113

Cu ocazia zilei de 1 martie, jucătorii Universităţii au cutreierat centrul oraşului pentru a oferi mărţişoare craiovencelor

 

Cu ocazia zilei de 1 martie, jucătorii Universităţii Craiova au oferit mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor din Bănie, invitându-le şi la meciul cu FC Voluntari. Antrenorul principal, Victor Naicu, jucătorii primei echipe, Straton, Vătăjelu, Mateiu, Măzărache, R. Petre, dar şi câţiva juniori au împărţit mărţişoare alb-albastre la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi în Centrul Vechi. După această experienţă, câţiva dintre alb-albaştri au vorbit despre obiectivul în play-out. „Ne bucurăm să fim alături de fetele şi femeile din Craiova în această zi specială şi vrem să le oferim şi 3 puncte duminică, la meciul cu Voluntariul, la care intrarea va fi liberă pentru ele. Am ales mărţişoare în culorile alb şi albastru, fiindcă în Craiova nu este acceptată culoarea roşie. Cât despre problema mea medicală, sper să se rezolve în câteva zile şi să să revin cât mai repede, fiindcă este vorba de o entorsă nu foarte gravă. Voluntariul s-a întărit şi joacă un fotbal bun, dar noi suntem puternici, avem jucători de valoare, de echipa naţională şi vom câştiga meciul de duminică” a declarat Alexandru Mateiu. „În această săptămână vrem să le dedicăm doamnelor şi domnişoarelor succesele noastre şi golurile noastre, pe lângă aceste mărţişoare alb-albastre. Sper să marchez duminică şi să răsplătesc încrederea care mi-a fost acordată în ultima vreme” a spus Simon Măzărache. „Cred că este un gest frumos faţă de domanele şi domişoarele din Craiova. Aşteptăm cât mai mulţi suporteri şi ştim că asta nu depinde decât de noi. Ne aşteaptă o perioadă foarte grea, sezonul acesta a fost ratat, ne aşteptam mult mai mult, acum nu ne rămâne decât să luptăm pentru locul 7. Va trebui să câştigăm cât mai multe meciuri, pentru a nu avea emoţii în play-out” a afirmat Bogdan Vătăjelu.

 

Intrare liberă pentru doamne şi domnişoare

Duminică, 6 martie, de la ora 14, pe stadionul Extensiv este programat meciul dintre Universitatea Craiova şi FC Voluntari, din etapa I a play-out-ului Ligii 1 Orange. La acest joc, doamnele şi domnişoarele au intrarea liberă, ca de altfel şi copii sub 14 ani care sunt însoţiţi de un adult. Biletele pentru meciul Universitatea Craiova – FC Voluntari pot fi comandate online, accesând link-ul de pe site-ul oficial al clubului sau accesând direct site-ul www.biletecsuc.ro. Tichetul de acces va sosi acasă. În urma colaborării dintre „U” Craiova şi Eventim.ro, biletele pot fi procurate de azi şi până în ziua meciului din magazinele Domo, Germanos, Vodafone, Orange şi OMV. Totodată, se găsesc acum şi la magazinul oficial al Universităţii Craiova, situat în zona English Park. Programul de lucru este zilnic, între orele 10 – 19. La casele de bilete de la stadionul Extensiv, tichetele de acces la meci vor fi la vânzare sâmbătă şi duminică, începând cu ora 10. Preţul biletelor pentru meciul Universitatea Craiova – FC Voluntari: peluză: 5 lei, tribuna 2: 10 lei, tribuna 1: 15 lei, tribuna 0: 25 lei.