Alexis Tsipras acuză guvernele Spaniei şi Portugaliei de conspiraţie împotriva Greciei

0
337

Premierul grec Alexis Tsipras a acuzat Spania şi Portugalia că se află la conducerea unei conspiraţii conservatoare care ar avea  drept scop înlăturarea noului regim de la Atena. În plus, acesta consideră că guvernele celor două ţări iberice au vrut să conducă Grecia la „o sufocare financiară” în timpul recentelor negocieri dintre Atena şi UE care au dus la prelungirea ajutorului european.

Într-un discurs în faţa comitetului central al partidului său, stânga radicală SYRIZA, Alexis Tsipras a recunoscut că „presiunile asupra Greciei în timpul acestor negocieri au fost asemănătoare unui şantaj”. Acesta a adăugat că „a fost un teren minat, forţele conservatoare (din Europa) au încercat să ne prindă în capcană pentru a ne conduce la o sufocare financiară”. „Aceste puteri nu au vrut ca exemplul grec să aibă o influenţă asupra altor ţări, în special în perspectiva alegerilor din Spania prevăzute la sfârşitul anului ca şi în Portugalia”, a  mai spus Tsipras. Cu toate acestea, el a salutat faptul că „marile ţări ca Franţa, Statele Unite şi China au avut o poziţie mai responsabilă şi mai pozitivă comparativ cu axa europeană de austeritate”.

Şeful partidului antiliberal spaniol Podemos, Pablo Iglesias, este dat favorit pentru scrutinul din Spania, potrivit sondajelor. Actualul şef conservator al guvernului spaniol Mariano Rajoy s-a dus la Atena în timpul campaniei electorale de luna trecută pentru a-şi exprima sprijinul faţă de fostul ministru conservator Antonis Samaras, învins în alegerile parlamentare anticipate din 25 ianuarie de către Alexis Tsipras.