Obama îi acuză pe republicani că ameninţă creşterea economică

0
330
Barack Obama

Congresul Statelor Unite a încheiat săptămâna fără un acord pentru evitarea măsurilor automate de reducere a cheltuielilor guvernamentale cu 85 miliarde de dolari, care  intră în vigoare astăzi, riscând să afecteze creşterea economică mondială, potrivit BBC. „Tăierile” s-au activa automat astă-noapte, la miezul nopţii, în timp ce congresmenii democraţi şi republicani dau vina unii pe alţii pentru eşecul negocierilor, care durează de la sfârşitul anului trecut. Ieri, preşedintele Barack Obama i-a invitat pe liderii din Congres la Casa Albă, pentru noi negocieri. Obama a avertizat anterior că măsurile de reducere a cheltuielilor statului vor afecta creşterea economică. Economiştii Fondului Monetar Internaţional şi numeroşi analişti au avertizat, de asemenea, că măsurile automate de austeritate din SUA ar putea încetini economia globală. Propunerile de buget înaintate de ambele partide dominante au picat joi în Senat, iar Congresul a încheiat sesiunea din această săptămână şi a plecat în weekend fără un acord. Preşedintele i-a acuzat pe republicanii din Senat că au preferat să nu acţioneze, să permită activarea măsurilor automate, deşi ar fi putut evita această situaţie dacă ar fi acceptat închiderea unei „bucle” în legislaţia fiscală care ajută „bogaţii” şi „persoanele cu relaţii la nivel înalt”. „Au votat să lase întreaga povară a reducerii deficitului exclusiv pe umerii clasei de mijloc”, potrivit unui comunicat publicat joi de Casa Albă. Tăierile automate au fost elaborate în 2011, cu scopul de a determina Congresul să ajungă la un compromis pe buget, pentru reducerea deficitului şi aducerea datoriei de stat pe o pantă negativă prin măsuri mai puţin dure. Reducerile de cheltuieli sunt împrăştiate în mod egal în buget, afectând atât sectorul apărării, cât şi programe interne precum cele de securitate socială. Preşedintele şi Partidul Democrat, cu majoritate în Senat, insistă ca echilibrarea bugetului să presupună reduceri moderate ale cheltuieli, dar şi creşteri de taxe. De cealaltă parte a baricadelor, Partidul Republican, care controlează Camera Reprezentanţilor, respinge orice fel de majorare a taxelor şi preferă exclusiv scăderea cheltuielilor. Astfel, bugetul apărării va fi redus cu 10%, iar restul programelor guvernamentale vor pierde 8,5% din alocări. Milioane de angajaţi ai guvernului federal ar putea fi trimişi în concediu fără plată timp de 22 de zile pe parcursul acestui an, în urma activării măsurilor. Tăierile nu vor intra în vigoare dintr-un foc, ci treptat, pe parcursul următoarelor şapte luni, astfel că există încă speranţe pentru un acord în Congres, prin care să fie evitate majoritatea măsurilor din pachet.