SUA dispun de bombe puternice, gata de a fi utilizate în cazul unei acţiuni militare contra instalaţiilor nucleare iraniene, a menţionat miercuri, 29 februarie a.c., şeful de Stat Major al forţelor aeriene americane, generalul Norton Schwartz. Acesta a refuzat, însă, să spună dacă armele americane, din care 30.000 de bombe anti-buncher MOP (masivă încărcătură penetrantă), sunt capabile să ajungă la instalaţiile nucleare iranieni, bine protejate sub pământ. „Dispunem de capacităţi operaţionale şi nu ar fi de dorit ca acestea să fie utilizate, a spus el, întrebat asupra bombelor. Acest lucru nu înseamnă că nu vom continua să procedăm la îmbunătăţiri. Esenţial este că avem capacităţi şi nu ne vom opri aici, în timp continuând să le îmbunătăţim”. Casa Albă a declarat, miercuri, că toate acţiunile îndreptate împotriva Iranului crează „instabilitate regională”. „Iranul este limitrof Afganistanului şi Irakului. Noi avem personal civil la posturi în Iran, avem soldaţi şi civili în Afganistan”, a subliniat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american, în timpul unui breefing de presă. „Există tot felul de consecinţe potenţiale în dezavantajul activităţilor militare în regiune şi, în particular, în Iran”, a mai menţionat purtătorul de cuvânt, subliniind că tocmai că are cunoştinţă de potenţialul SUA Teheranul nu a construit arma nucleară. Această declaraţie survine cu puţin înainte de vizita lui Benjamin Netanyahu la Washington, unde luni îl va întâlni pe preşedintele Barack Obama. Premierul israelian se află sub presiunea internaţională de a nu ataca Iranul fără un acord prealabil al Washingtonului. De mai multă vreme Occidentul suspectează Iranul de cercetări şi activităţi privind îmbogăţirea uraniului, necesar armei atomice. La rândul său, Teheranul asigură că programul său nuclear are ca scop unic producerea de electricitate.