Un vot de încredere riscant pentru PNL

0
3

Într-un moment în care liberalii trec prin tensiuni interne evidente şi nu puţine sunt semnalele că se disociază, la nivel declarativ, de decizii ale liderului lor Ilie Bolojan, acesta urmează să le ceară un vot de încredere, după cum a declarat vineri, într-un interviu pentru G4 Media. În şedinţa Biroului Naţional de astă-seară, de la Vila Lac, urmează să se decidă şi numele viitorului ministru al Educaţiei, propunerea urmând a fi votată în partid. Chestiunea votului de încredere, solicitat de premier, are însă riscul său, fiindcă odată acordat, ceea ce este de aşteptat, partidul va fi garantul tuturor măsurilor mai mult sau mai puţin populare, luate de Ilie Bolojan, ca premier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *