O premieră: Social-democraţii merg cu ex-liberalul Crin Antonescu la prezidenţiale!

0
19

Contextul politic îl ştim şi el reclamă imperativ o soluţie de compromis, fără precedent, pe care social-democraţii, în congresul extraordinar de astăzi, cel mai înalt for politic al partidului, au luat-o fără echivoc: ex-liberalul Crin Antonescu va fi şi oferta lor pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. Crin Antonescu este acum validat, de asemenea, şi de forurile decizionale ale PNL şi UDMR. „Bine ai venit Crin, sper că ţi-a fost dor de PSD! Tu ai trăit timpurile când PSD poate nu a fost corect cu tine, dar stai liniştit, eu am trăit timpurile când PNL şi-a luat revanşa şi nu a fost corect faţă de mine”, a exclamat Marcel Ciolacu, astăzi în cadrul congresului extraordianr desfăşurat în sistem online. Toată competiţia electorală capătă de acum dimensiuni insolite, circumscriindu-se parcă unei devize, cunoscută în istorie „totul… pentru front, totul pentru victorie”. Optimismul pare unul bine temperat, dar e mult de lucru. Crin Antonescu trebuie să atingă cea mai bună formă a lui, până la alegerile din luna mai şi timpul e scurt. Pentru nu puţini, candidatul comun al coaliţiei guvernamentale e încă departe de „modelul” pe care şi-l doresc românii, chiar şi pentru cei care nu sunt de partea partidelor considerate a fi extremiste. Dar reîntorcându-ne în timp, la fel au stat lucrurile la prima alegere a lui Traian Băsescu ca preşedinte, şi apoi la cea a lui Klaus Iohannis. Şi atunci opţiunile au fost viu comentate. Asta avem pe tabla de joc, destul de confuză şi de aici, în timpul rămas, trebuie făcute mutările înţelepte. În sondajele publicate, cu credibilitatea lor pusă la îndoială, apare ca favorit Călin Georgescu, candidat independent, cu o campanie exacerbată pe reţelele de socializare, urmat de Crin Antonescu, care ar avea de recuperat procente bune. Se mai invocă faptul că după desecretizarea documentelor de către CSAT, pe baza informaţiilor SRI, SIE şi STS, autorităţile nu au mai comunicat nici o informaţie despre neregulile din campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale. Mai exact despre finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu. Bogdan Peşchir, care ar fi finanţat zecii de mii de conturi TikTok, pentru Călin Georgescu, cu peste 380.000 euro, e liber ca pasărea cerului, după ce a fost anchetat şi i s-au confiscat sume importante de dolari în criptomonede, iar Călin Georgescu e tot mai vizibil şi bine plasat în sondaje. Comunicatul CSAT, în care se cerea organelor de urmărire penală „să întreprindă de urgenţă demersurile necesare, conform competenţelor legale, pentru clarificarea aspectelor prezentate în şedinţa Consiliului” a rămas document de arhivă. Discursul lui Crin Antonescu a fost unul bine calibrat, vibrant pe alocuri, pliat pe realităţile momentului, încercând să atingă corzile sensibile ale social-democraţilor. I-a mulţumit lui Marcel Ciolacu „nimeni nici în partidul meu n-a vorbit aşa frumos despre mine” şi a avut o pledoarie interesantă. A reamintit că identitatea nu este o fantasmagorie pe care o vinzi şi e în pericol doar dacă e falsificată. El a reiterat că partidele nu sunt răul cel mare al ţării, asta o susţinea (n-a spus-o Crin Antonescu) Nae Ionescu în textele sale, şi fără partide ştim unde s-a ajuns. A conturat un proiect de preşedinte al tuturor românilor, cum se doreşte, şi n-a făcut-o deloc rău. PSD, PNL, UDMR au mai avut demersuri comune, la care s-a făcut trimitere, şi guvernează acum împreună, după ce au mai guvernat. Cu rezultate amestecate, la care s-a făcut referire. Nu se cunosc de azi de ieri, dar se află acum în faţa unei misiuni asumate. Cu siguranţă, discursul lui Crin Antonescu de astăzi va fi întors pe toate feţele, în orele care urmează. A lăsat de înţeles că şi-a deschis sufletul, cum spun românii, al căror preşedinte se doreşte, şi a avut multe idei, în structura discursului, aşezate convenabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *