Dan Dungaciu, directorul ISPRI al Academiei Române, expert în relaţii internaţionale, invitat luni seara la TVR 1, a opinat că tensiunile exacerbate din ultimele săptămâni, pe chestiunea ucrainiană, sunt folosite cu abilitate de Vladimir Putin, pentru a negocia mai bine un nou aranjament de securitate, astfel încât NATO să nu-i mai ajungă Rusiei la frontiere. Negocierile, fie în formatul bilateral Moscova-Washington, fie în formatul Normandia, ar trebui finalizate în perioada imediată, pentru că în luna martie va fi stabilit Compasul strategic al UE, iar în luna iunie este stabilit summit-ul NATO de la Madrid. Ca un element de noutate, survenit în febra evenimentelor, presa rusă anunţă că în următoarele zile Moscova va recunoaşte republicile separatiste Lugansk şi Donetk din Donbas. După cum se ştie, Rusia a poziţionat trupe în Belarus, Armenia şi, recent, în Kazakhstan, foste republici sovietice, parte a unui imperiu destrămat în urmă cu trei decenii. Teza lui Dan Dungaciu nu este nici de neluat în seamă, nici de sfidat. Mai ales că istoricul Adrian Cioroianu, profesor universitar, fost ministru de Externe al ţării, într-o radiografie pertinentă a actualei situaţii politice, la nivel european, dar şi global, referindu-se la conflictul dintre Rusia şi Ucraina, ţări care au fost din totdeauna împreună, spunea la Aleph News că „vine o epocă a imperiilor, să ne învăţăm cu lucrul ăsta. China este un imperiu, SUA la fel, o republică imperială, Rusia şi Turcia foste imperii”. Europa nu va putea fi altceva decât o mare putere închegată din ce în ce mai mult, deşi ca populaţie (446 mil. locuitori) depăşeşte SUA (334 mil. locuitori) şi Rusia (145 mil. locuitori). Leagăn al artelor şi ştiinţei, al culturii, al caravelelor portugheze şi spaniole care au descoperit lumea, al orchestrelor simfonice, antrenarea într-un război, pare de neconceput. Coroborând abordările lui Dan Dungaciu, cu cele ale lui Adrian Cioroianu, este clar că ele se interferează în bună măsură. Un nou echilibru se caută la nivel geo-strategic, prin ofensiva Chinei, care printr-un reflex simetric celui al Rusiei, priveşte spre Taiwan şi se avântă în Africa. Unde, militarii francezi aflaţi în misiunea Barkhane –Mali, Burkina Faso şi Niger- cedează teren în faţa mercenarilor lui Wagner, cunoscut ca apropiat al Moscovei. Şi expulzarea ambasadorului francez de la Bamako (Mali), anunţată de junta militară aflată la putere, a luat prin surprindere Parisul. Lumea redevine bipolară prin coexistenţa, convenită deocamdată, celor două mari puteri economice şi militare, chineză şi americană. Într-un asemenea context, Rusia se aventurează în a redeveni… ceea ce a fost. UE nu pare un interlocutor credibil în destinul Ucrainei, chiar dacă la nivel declarativ Kievul este încredinţat de deplină susţinere, de majoritatea liderilor europeni. Este delpin adevărul că Uniunea Europeană nu doreşte să se antreneze într-o posibilă confruntare militară şi face toate demersurile posibile pentru dialog. În joc, mai nou, a intrat şi preşedintele Turciei, Regep Tayyip Erdogan, care întreţine relaţii privilegiate, se spune, cu ambele părţi. Deşi recent Ankara a vândut Kievului 12 drone de tip Bayraktar TB2, produsul său militar de top, şi una dintre acestea a fost folosită de ucrainieni împotriva pro-ruşilor din Donbas. Situaţia rămâne oricum crispată şi ieri secretarul de stat Antony Blinken s-a întreţinut din nou cu omologul său rus, Serghei Lavrov, o discuţie considerată ca fiind crucială. Moscova a declarat că „nu bate în retragere în faţa ameninţării cu sancţiuni economice din partea Washingtonului” după ce în Consiliul de Securitate al ONU, luni, ambasadorul rus Vassily Nebenzia a acuzat Washingtonul de crearea de isterie. În Rusia politica externă este un instrument… de politică internă, şi când chestiunile interne devin greu surmontabile, deciziile de politică externă recurg la definirea unor duşmani potenţiali. De data aceasta lucrurile stau altfel. În jocul diplomatic, contactele se intensifică: Boris Johnson, premierul britanic şi Mateusz Morawiecki, premierul polonez, s-au aflat ieri la Kiev, iar la Moscova, Vladimir Putin l-a primit pe premierul ungar Viktor Orban, a cărui deplasare a fost vehement contestată de opoziţie. Se subînţelege tema discuţiilor. Mai multe ţări occidentale au anunţat trimiterea de noi contingente militare în Europa orientală. Ucraina a anunţat că a primit deja 500 de tone de muniţie şi echipamente militare din SUA. Rusia îşi apără pe mai departe dreptul de a deplasa efective de militari pe teritoriul său, chiar în vecinătatea frontierei cu Ucraina, şi neagă orice intenţie belicoasă. Cere în continuare NATO închiderea porţilor pentru noi ţări membre, vecine în Est, în particular Ucraina, o cerere inacceptată de Occident şi Washington, fiindcă ar echivala cu recunoaşterea unei sfere de influenţă rezervată Rusiei. Subtilităţile întregii tensiuni –îngrijorătoare- sunt realmente nu uşor de înţeles.
