Coreea de Sud, a 15-a echipă calificată la CM 2022

0
544

Coreea de Sud este a 15-a echipă calificată la Mondialul de anul acesta din Qatar. Coreenii vor participa pentru a zecea oară la rând la Cupa Mondială şi au obţinut calificarea după ce au învins, la Dubai, Siria, echipă pregătită de românul Valeriu Tiţa, în grupa preliminariilor asiatice, scor 2-0. Au marcat: Kim Jin-Su ’53, Kwon Chang-Hoon ’71. Coreea de Sud, antrenată de portughezul Paolo Bento, ocupă locul al doilea în Grupa A, cu 20 de puncte, două mai puţine decât liderul Iran, altă echipă care şi-a asigurat calificarea.

La Cupa Mondială din 2022 sunt calificate până acum: Qatar, Germania, Danemarca, Brazilia, Franţa, Belgia, Croaţia, Spania, Serbia, Anglia, Elveţia, Olanda, Argentina, Iran şi Coreea de Sud.