În primul său meci din 2017, Halep o învinge pe Jankovic

0
465

imona Halep, a doua favorită, s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, după o victorie în trei seturi în faţa sârboaicei Jelena Jankovic, cu 6-1, 3-6, 6-3, în meciul său de debut în  2017. Halep, numărul patru mondial, s-a impus după o oră şi 48 de minute şi are acum 7-1 în meciurile directe cu Jankovic. Halep, câştigătoarea titlului la simplu la Shenzhen în 2015, şi-a asigurat un cec de 7.238 dolari şi 30 de puncte WTA, urmând să joace în optimi cu învingătoarea dintre chinezoaica Shuai Peng şi Katerina Siniakova (Cehia).

“A fost un meci dificil,  primul pe 2017 şi nu a fost deloc uşor, dar sunt mândră că am putut să mă impun şi că am reuşit să revin în setul al treilea. Am câştigat turneul de aici aşa că îmi doresc să mă impun în cât mai multe partide şi la ediţia din acest an” a spus Halep.