Vladimir Putin îşi cere scuze Angelei Merkel… după 17 ani

0
77

Fostul cancelar german Angela Merkel şi-a publicat memoriile intitulate „Freedom”, carte disponibilă deja în 30 de ţări. Fostul cancelar german „doamna de fier a Europei” povesteşte, retrospectiv, după 30 de ani de carieră politică în Bundestag şi Europa şi abordează unele decizii care i-au fost criticate, între care atitudinea destul de conciliantă faţă de Rusia. Ea revine între altele asupra unui episod cu totul special ale cărui fotografii au făcut înconjurul lumii. Cartea lipsită de artificii literare prezintă cititorilor un fel de raport de sfârşit de mandat, în care fostul cancelar oferă o naraţiune, menită să releve virtuţile de manager de criză. S-a înţeles bine cu George W. Bush cu care a putut conversa în engleză, dar nu atât de bine cu Vladimir Putin, deşi acesta vorbea germana, iar ea ştia rusa. În 2007 cancelarul german s-a întâlnit, la Soci, cu preşedintele rus, şi în timpul discuţiilor destul de mediatizate, a apărut câinele acestuia, un labrador negru, Konni care se observă şi în fotografii. Doar că Angelei Merkel îi era groază de câini, din copilărie. Şi potrivit ei rezidenţii de la Kremlin ştiau asta. Că ar fi existat sau nu discuţii prealabile în legătură cu teama Angelei Merkel de câini este o discuţie, însă nu puţini lideri, George Bush Jr, Barack Obama, Joe Biden au avut câini. Nu se ştie dacă Vladimir Putin va citi memoriile Angelei Merkel, dar amănuntul a fost reamintit de un jurnalist, joi, în timpul vizitei la Astana, şi pentru prima dată liderul de la Kremlin şi-a cerut scuze. „După cum i-am spus doamnei Merkel, nu ştiam că are frică de câini. Dacă aş fi ştiut nu aş fi făcut-o niciodată. Mă adresez din nou ei: Angela scuză-mă, nu am vrut să-ţi provoc nici o durere”. O vină pe jumătate mărturisită, cum s-ar spune. Cât despre iertarea asta e treaba Angelei Merkel. Care totuşi putea afla că, între altele, câinii din rasa labrador sunt fantastic de prietenoşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *